De Paşti, politicienii se smeresc la biserică

Politicienii spun că de Paşti merg la biserică, stau împreună cu familiile lor şi gătesc mâncăruri tradiţionale, deşi unii recunosc că ar vrea să slăbească, aşa cum este cazul lui Theodor Paleologu, care spune că va fi "cumpătat".
Romania TV
13 apr. 2012, 12:54
De Paşti, politicienii se smeresc la biserică

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a declarat că în noaptea de Înviere va merge la una dintre bisericile din colegiul său, în judeţul Prahova, iar a doua zi va fi alături de familie. „În noaptea de Înviere voi merge la una dintre bisericile din colegiul meu, la care merg de obicei, iar a doua zi voi fi alături de familie, nu plec nicăieri”, a spus Anastase.

Candidatul PDL pentru Primăria Capitalei, Silviu Prigoană, a spus că de Paşti face „ce face tot creştinul – pe genunchi se căieşte de păcate”. El a admis că are multe păcate, pentru că nu trăieşte „în ghiveci”.

Întrebat dacă se roagă să devină primar general al Capitalei, Prigoană a răspuns: „Nu. Nu poţi să ceri asemenea lucruri Divinităţii. Divinitatea se ocupă cu totul şi cu totul cu alte probleme, nu să câştige Steaua sau să câştige Prigoană, sau să bage bani în cont. Vrei bani în cont, munceşte! Vrei să ai o echipă să câştige un meci, cumpără jucători! Vrei să câştigi Primăria Capitalei, luptă-te cu tine să înţeleagă cetăţeanul ce vrei! Nu are nicio legătură cu divinitatea. Contracandidatul meu e Silviu Prigoană! Nimeni altcineva”.

Silviu Prigoană a promis că va explica şi care este semnificaţia tăierii mieilor de Paşti, arătând că a studiat la un moment dat pentru a deveni preot. El crede că, dacă devenea preot, astăzi era în locul Patriarhului Daniel. „Dacă mă făceam preot, astăzi eram în locul lui Daniel”, a spus Silviu Prigoană. Vineri, Silviu Prigoană şi soţia sa au pregătit, în faţa ziariştilor, maioneză, ouă umplute, drob de pui şi pască. De asemenea, Prigoană le-a prezentat ziariştilor zece miei, pe care a spus că i-a „graţiat”.

La rândul său, Theodor Paleologu, candidatul PDL la Primăria Sectorului 1, a declarat că de Paşti mănâncă miel, drob şi foarte multe ouă, dar o să încerce să fie moderat, pentru că vrea să slăbească 10 kilograme. „Stau în Bucureşti, mă duc la biserică, stau cu ai mei, o să mănânc miel, o să ciocnesc ouă. Nimic extraordinar”, a spus Paleologu.

Întrebat dacă va mânca ceva deosebit de Paşti, eventual ceva franţuzesc, Theodor Paleologu a răspuns: „Nu, mănânc şi eu ca tot omul – miel, drob, ouă foarte multe. Dar o să încerc să fiu moderat, pentru că ţin să mai slăbesc”. Paleologu a arătat că dorinţa lui de a slăbi nu are nicio legătură cu campania electorală. „Dimpotrivă, campania te îngraşă, pentru că e stresantă. Tocmai am vorbit cu un doctor care se pricepe: îngrăşatul e de la stres”.

Preşedintele Senatului, Vasile Blaga, a declarat, la rândul său, că va petrece sărbătorile pascale în localitatea natală, Petrileni. Aflat la Oradea, unde discută cu membrii PDL Bihor despre campania electorală, Vasile Blaga a spus că va petrece sărbătorile de Paşti împreună cu familia şi prietenii şi a dezvăluit că îi place să gătească mai ales mâncăruri ungureşti, ca bogracs sau gulas.

„Luni mergem la cimitir, la noi se ţine paştele morţilor în ziua de Paşti”, a spus Blaga, adăgând că va sărbători „ca toată lumea”. Întrebat de jurnalişti dacă are un meniu special, fiind cunoscut ca un bucătar priceput, Blaga a spus că bucatele vor fi „ce prepară mama, soţia şi ceilalţi”. „Eu…, da, sunt un bucătar destul de bun, zic prietenii, dar sunt specialist în mâncăruri să zic aşa ungureşti – bogracs, gulas…”.

Preşedintele Organizaţiei de Femei a PDL, Sulfina Barbu, a declarat, miercuri, că de Paşti se va afla împreună cu familia, în Prahova, la „tata socru”, unde va găti miel. „Ca de obicei, sărbătorile de Paşti le petrec în familie, la tata socru, în judeţul Prahova. Fiica mea este deja acolo. Mă bazez pe fiica mea că mă ajută la curăţenie, la şters geamuri”, a spus Sulfina Barbu. Ea a arătat că în curte are grătar amenajat conform prevederilor legale şi că, împreună cu fiica ei, va găti. „Eu gătesc, eu împreună cu fiica mea pregătesc miel, ouă roşii, drob”, a adăugat Barbu.

Senatorul independent Mircea Geoană va petrece Paştele în comunitatea şi în biserica românească din Washington, el declarându-şi speranţa că la masă vor fi servite produse tradiţionale şi mai puţine „produse americanizate, care, deşi arată bine, nu sunt la fel de gustoase ca cele româneşti”.

El a spus va fi în comunităţile româneşti din America, unde va deschide „Casa România” în principalele comunităţi de pe Coasta de Est, la Washington, New York şi la Boston. „Voi petrece Paştele în comunitatea şi în biserica românească din Washington, unde am foarte mulţi prieteni de pe vremea când eram ambasador. Am să fiu şi cu familia. De sărbătoare e bine să fii cu toţi ai tăi”, a arătat senatorul.

Geoană a mai spus că va mânca tradiţional. „Şi comunităţile româneşti de afară, din Europa şi din America, păstrează tradiţiile mai bine uneori decât noi acasă. Va fi o sărbătoare românească, va fi o sărbătoare creştin-ortodoxă. Sunt convins că, aşa cum am văzut şi în alte ocazii, partea feminină se va ocupa de lucrurile bune de gătit”, a adăugat Mircea Geoană.

La rândul său, candidatul PSD la Primăria Sectorului 3, Robert Negoiţă, a precizat că nu va pleca din Bucureşti de Paşti, urmând să petreacă „acasă cu familia, cu prietenii, cu colegii de partid, cu oamenii din Sectorul 3”. El a precizat că va merge şi la biserică în noaptea de Înviere, pentru că are o invitaţie care îl obligă.

De asemenea, el a arătat că îi plac bucatele tradiţionale de Paşti, însă la el acasă nu are cine „să aprindă aragazul”, aşa că le va mânca acasă, la părinţii săi sau ai prietenei sale. „Nu mă pricep atât de bine la gătit, deci nu am să fac drob, nici cotlet de berbecuţ. Dar îmi plac mielul, cozonacii şi drobul, ouăle roşii şi vinul roşu. Eu mă duc mai ales la socrii, cum ar veni, sau la părinţii mei. Acasă la mine nu prea se aprinde aragazul, că nu are cine să gătească. Dar atât părinţii mei şi ai prietenei mele sunt aici în zonă, aproape, şi mergem acolo şi mâncăm de toate”, a relatat Negoiţă.

Preşedintele Comisiei de politică externă din Senat, Titus Corlăţean, a spus că va fi împreună cu familia de Paşti. „Eu şi familia mea am păstrat noţiunea sărbătorii de Paşti în sens profund creştin. Chestiunea cu iepuraşul e mai puţin interesantă pentru noi”, a spus Corlăţean. De altfel, el a spus că le doreşte tuturor „să înţeleagă sensul Sărbătorii Paştilor, să aibă pace în suflet şi o perioadă mai bună decât până acum”.

„Mă odihnesc, o să stau cu familia. Avem o bucata de teren cu pomi fructiferi, cireşi, o să-i stropesc. Şi o să termin de scris cursul de protecţia drepturilor omului. Aşa că va fi şi relaxare, dar şi cu muncă”, a spus Corlăţean. Senatorul a mai spus că cel mai mult aşteaptă însă finalul săptămânii viitoare, când va merge cu familia la rude ale soţiei din zona Olteniei. „Undeva, la sat. Satul este foarte frumos”, a explicat el.

La rândul lor, liderul deputaţilor PSD, Mircea Duşa, şi liderul senatorilor PNL, Puiu Haşotti, au spus că stau acasă, cu familiile, cu ocazia sărbătorilor de Paşti.

Liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, a declarat, miercuri, că de Paşti se va afla la Cornu, împreună cu familia, ginerele său, Victor Ponta, urmând să sosească acolo vineri. Întrebat ce va face de Paşti, Ilie Sârbu a răspuns: „Cum fac de 37 de ani – cam atâţia ani am de când fac Paştele în familie şi Crăciunul în familie, alături de copii”. Chestionat dacă de Paşti va fi împreună cu ginerele său, preşedintele PSD, Victor Ponta, Ilie Sârbu a răspuns: „Da, preşedintele va fi vineri la Cornu împreună cu copiii, nepoţii… Toată lumea facem Paştele aşa cum facem şi Crăciunul şi celelalte sărbători”.

DailyBusiness
Ce opțiuni politice se conturează în turul 2 al alegerilor prezidențiale 2024
Spynews
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024. Toate informațiile despre cariera și familia lui
Bzi.ro
Andreea Marin a dezvăluit ce se întâmplă cu fiica sa, Violeta. Vedeta este copleșită de emoții!
Fanatik.ro
Ce afaceri deține și câți bani face soția lui Călin Georgescu. Cristela este practician holisitic, iar pandemia i-a închis cabinetul din Austria
Capital.ro
Adevărul despre Călin Georgescu. Radu Banciu a explodat: Un legionar putinist
Playtech.ro
Cu cine a votat fiica Elenei Lasconi. Ce a declarat tânăra după ce mama ei l-a întrecut pe Ciolacu în turul I de alegeri
DailyBusiness
Ilie Bolojan este noul lider PNL. Ce înseamnă asta pentru clasa politică
Adevarul
„Dacă nu găsim acum soluții și pentru electoratul anti-sistem, va fi și mai rău la viitoarele alegeri”. Avertismentul unui expert în comportament electoral
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău s-au despărțit din nou? Ce au făcut cei doi la câteva zile după scandalul de la vila afaceristului
Spynews
Iulia Vântur, imagine emoționantă alături de tatăl iubitului ei, Salman Khan. Ce relație apropiată are cu Salim Khan | FOTO
Evz.ro
Bianca Drăgușanu, mesaj cu subînțeles pentru Gabi Bădălau. Ce i-a transmis
Ego.ro
Dacă Elena Lasconi iese președinte, cum s-ar numi soțul ei? Prima Doamnă este Carmen Iohannis acum
Prosport.ro
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile! Decizie șoc
kanald.ro
El este Adelin, băiatul de 14 ani care a murit într-un accident teribil în Dolj. Maşina în care se afla s-a răsturnat într-un șanț de colectare a apelor pluviale
Cancan.ro
Cine e omul care i-a adus succesul lui Călin Georgescu. Câte milioane de euro a băgat în promovare
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
A murit o somitate a României. S-a stins imediat după alegeri. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
StirileBZI
Se dau câte 375 de lei, pe lângă pensie! Decizia se aplică numai în luna decembrie
Prosport.ro
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
stirilekanald.ro
Breaking! Cine era Adelin, puștiul de 14 ani strivit în accidentul de pe DN56
substantial.ro
Emil Boc despre schimbările din PNL și turul doi al alegerilor prezidențiale
MediaFlux
CUTREMUR în ALEGERI! AU ÎNCEPUT NEGOCIERILE pentru PARLAMENTARE
Shtiu.ro
Este Călin Georgescu mason? Ce a răspuns la întrebarea: Sunteți mason?
Puterea.ro
Angajaţii unei companii de stat au încasat salarii restante de aproape 30 de milioane de euro