Oficial MS: Percheziţiile în cazul decontării ilegale de medicamente aduc beneficii în sistemul de sănătate

Perchezițiile DIICOT ce au avut loc luni, la farmaciști și medici acuzați că ar fi decontat în mod fraudulos sume mari de bani din Fondul National Unic de Asigurări Sociale de Sănătate sunt de natură "să aducă beneficii sistemului de sănătate", a apreciat Secretarul de Stat în Ministerul Sănătății, Dorel Săndesc.
Romania TV
21 sept. 2015, 11:56
Oficial MS: Percheziţiile în cazul decontării ilegale de medicamente aduc beneficii în sistemul de sănătate

Noi, ca Minister al Sănătății, considerăm absolut binevenită această acțiune a organelor în drept, de stopare a acestor fenomene foarte grave în sistemul sanitar românesc și care sunt de natură să aducă prejudicii importante pacienților noștri”, a declarat Săndesc, rugat fiind să comenteze acest caz de decontare frauduloasă din fondul de asigurări sociale, informează Agerpres.

El a adăugat că autoritățile au fost, uneori, avertizate de existența unor nereguli chiar de persoane care lucrează în Ministerul Sănătății.

„Nu pot fi solidar cu colegii care au asemenea practici care sunt ilegale constituind veritabile rețele infracționale. Ministerul Sănătății a colaborat chiar cu organele în drept și multe acțiuni au fost declanșate chiar în urma informațiilor venite din structurile Ministerului Sănătății, care a sesizat unele date care sugerau acțiuni ilegale”, a adăugat Săndesc, care a participat luni la o conferință de presă în cadrul căreia au fost prezentate evenimentele ce marchează Ziua Mondială a Donatorilor de Celule Stem Hematopoietice.

Potrivit acestuia, măsurile luate de oamenii legii dublate cu reformele din Sănătate vor schimba în bine sistemul sanitar.

Citeşte şi Percheziţii la medici şi farmacişti care au decontat reţete false. Prejudiciul se ridică la nouă milioane lei

Procurorii DIICOT, împreună cu ofițeri de poliție din cadrul Direcției de Investigare a Criminalității Economice, au efectuat, luni, 59 de percheziții pe raza municipiului București și a județelor Brăila, Constanța și Vrancea la farmaciști și medici acuzați că ar fi decontat în mod fraudulos sume mari de bani din Fondul National Unic de Asigurări Sociale de Sănătate.

Potrivit DIICOT, este vizată o grupare infracțională, care activează pe raza municipiului Brăila, ai cărei membri au săvârșit infracțiunile de înșelăciune, evaziune fiscală, spălarea banilor, fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual, uz de fals, fraudă informatică, fals informatic, abuz în serviciu (toate în formă continuată), precum și de constituire a unui grup infracțional organizat, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals în declarații, camătă, trafic de influență, cumpărare de influență, dare și de mită și șantaj.

În urma cercetărilor a rezultat, conform unui comunicat DIICOT, că gruparea era formată din 25 de membri, reprezentanți și angajați ai farmaciilor care activează sub sigla SC Ahmeya Pharm SRL și medici de familie sau medici specialiști (inclusiv oncologi) care își desfășoară activitatea pe raza județelor Brăila și Constanța.

Membrii grupării ar fi decontat, în mod fraudulos, în perioada 2011-2015, sume importante de bani din Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate. Valoarea prejudiciului estimat până în prezent se ridică la 9 milioane de lei.

DailyBusiness
CTP vrea plecarea lui Klaus Iohannis de la Președinția României: „Datoria și un pustiu de bine ce le are de făcut românilor este să plece de la Cotroceni
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Alexia Eram are planuri mari de Crăciun! Cu cine va petrece Sărbătorile de iarnă
Fanatik.ro
Ce să pui în bradul de Crăciun ca să ai parte de noroc și prosperitate în 2025. Energiile negative vor fi eliminate
Capital.ro
Dezvăluire bombă despre Călin Georgescu. Marele adevăr s-a aflat. Legătura secretă cu Vladimir Putin și Dmitri Medvedev
Playtech.ro
Unde s-a născut Iisus Hristos de fapt și de ce s-ar putea să nu fie Betleem, conform...
DailyBusiness
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Adevarul
Ovidiu Ioanițoaia cere bani de operație. Înșelăciunea cu care hackerii păcălesc oamenii din agenda jurnalistului
wowbiz.ro
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Rețeaua care l-a promovat pe Călin Georgescu și legăturile cu Rusia
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
Mesajul tulburător postat de tânărul de 30 de ani din Deva înainte de a-și pune capăt zilelor. A transmis live pe Facebook, iar apoi s-a aruncat în fața mașinilor de pe un pod
Cancan.ro
Meteorologii Weather.com au modificat prognoza: Vin ninsorile în București!
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Călin Georgescu a înlemnit. A făcut chiar el anunțul tulburător: Va muri sigur, în curând!
StirileBZI
Aceste taxe se dublează din ianuarie 2025! Cine trebuie să plătească 3.500 de lei la stat
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
substantial.ro
Trump critică decizia lui Biden de a comuta pedeapsa cu moartea pentru 37 de condamnați
MediaFlux
LOVITURĂ pentru MILIOANE de ROMÂNI de la 1 IANUARIE! Majorări DE 25%
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ce filme mai vedem de Crăciun? Ce cărți merită citite? Ce jocuri video să încercăm? Recomandări proaspete pentru sărbători