Guvernatorul băncii, Dorin Drăguţanu susține că și-a prezentat demisia la presiunile unor politicieni. „Astăzi am prezentat demisia noastră de la conducerea Băncii Naţionale. Conform legii Băncii Naţionale sunt trei luni în care trebuie să asigurăm interimatul. Noi vom rămâne cât va fi nevoie pentru a asigura buna funcţionare. Noi suntem gata să plecăm şi mâine. Guvernarea are cu cine să ne înlocuiască”, a declarat Guvernatorul BNM.
„Facem apel politicienilor să se abţină de la noi declaraţii şi să lase BN să-şi facă treaba eficient. Este un motiv impus de presiuni făcute de unii politicieni. Ei au ales această cale murdară. Dacă nu demisionăm lăsăm ca argumentele lor să aducă prejudiciu Băncii Naţionale. Timpul va arăta ce va sta în spatele acestor atacuri”, a spus Drăguţanu, potrivit publika.md.
„În BNM, cei care protestează sunt manipulaţi de cei care au comis frauda la BEM. Noi nu plecăm nicăieri pentru ca o să răspundem în faţa instituţiilor abilitate. Să oferim informaţii şi explicaţii celor de la FMI cu privire la activitatea BEM ca într-un timp cât mai scurt, atâtpublicul cât şi policienii să înţeleagă cine a pus Banca de Economii şi celelealte două bănci pe butuci”, a adăugat Drăguţanu.
Citeşte şi Organizatorii protestelor de la Chişinău, acuzaţi de manipulare şi interese de grup
„Mesajul pe care îl transmit celor care atacă BN: la un moment dat societatea va afla adevărul, dar atunci va fi prea târziu pentru explicaţii. Nu poţi să manipulezi la infinit. Odată cu demisia noastră, paravanul folosit de Banca Naţională a căzut. Vom vedea ce răspundere îşi vor asuma politicienii. Investigaţia Kroll va arată cine a furat banii şi cum. Iar Investigaţia FMI va arăta cum a funcţionat BN”, a conchis oficialul.
PUBLIKA.MD aminteşte că Dorin Drăguţanu a fost învestit în funcţia de Guvernator a BNM la 6 noiembrie 2009. Împreună cu acest post, Drăguţanu a devenit şi preşedinte al Consiliului de supraveghere și președinte al Comitetului executiv. Înainte de a deveni Guvernator al BNM, a ocupat funcţia de director al Departamentului de audit al Companiei PricewaterhouseCoopers Serbia.
Pe parcursul carierei sale, Dorin Drăguţanu a acumulat cunoştinţe profunde şi o experienţă extinsă în domeniul serviciilor financiare, Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară şi Standardelor Internaţionale de Audit. De asemenea, şi-a dezvoltat semnificativ aptitudinile în identificarea, evaluarea şi administrarea riscurilor din domeniul financiar-bancar, informează publika.md.
Dorin Drăguţanu şi-a început activitatea profesională în anul 1996 într-o bancă comercială din Republica Moldova. În anul 1998 a fost angajat la PricewaterhouseCoopers Moldova (PwC Moldova) în funcţia de Asistent de audit. Pe parcursul anilor 2003-2005, a deţinut funcţia de Manager de ţară în compania PwC Moldova.
Citeşte şi Banca Mondială şi-a reconfirmat sprijinul pentru noul guvern de la Chişinău
În septembrie 2005, a fost transferat în PricewaterhouseCoopers Serbia unde, în anul 2008, a fost promovat în funcţia de director în sectorul serviciilor financiare, Departamentul de audit.
Pe parcursul anilor 2005-2009 a condus numeroase misiuni de audit şi de Due Diligence în sectorul financiar, bancar şi de asigurări din Albania, Bulgaria, Muntenegru, România şi Serbia.
Începând cu anul 2006, Dorin Drăguţanu a devenit membru al grupului tehnic al PwC pentru Instrumente Financiare în Europa Centrală şi de Est. Din anul 2008, a fost responsabil de managementul riscului în Departamentul de audit al PwC Serbia. Dorin Drăguţanu s-a născut la 19 martie 1974 în Chişinău. În anul 1996, a absolvit Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi, România, facultatea finanţe şi bănci. Este căsătorit şi are doi copii.
Alături de Dorin Drăguțanu și-a dat demisia și Marin Moloşag – Prim-viceguvernator al BNM, vicepreședinte al Consiliului de supraveghere, vicepreședinte al Comitetului executiv. Acesta s-a născut la 25 ianuarie 1971, or. Chişinău. A absolvit Universitatea de Stat din Moldova, facultatea de drept, şi al Institutului Internaţional de Management „IMI – Nova” din Chişinău, facultatea bănci şi burse de valori.