Nicolăescu: Este prima MOŢIUNE de cenzură cu ŞANSE REALE să treacă. Purtăm discuţii cu toţi parlamentarii

Liderul deputaților PNL, Eugen Nicolăescu, a declarat luni că moțiunea de cenzură depusă de liberali are șanse reale să fie adoptată, și a adăuga că se vor purta discuții cu toți parlamentarii pentru a susține acest demers.
Ionela Marcu
21 sept. 2015, 14:10
Nicolăescu: Este prima MOŢIUNE de cenzură cu ŞANSE REALE să treacă. Purtăm discuţii cu toţi parlamentarii

„În perioada următoare se vor purta discuții cu toate celelalte grupuri parlamentare, cu parlamentarii individual, astfel încât să încercăm să-i convingem că până la urmă parlamentarii nu sunt în slujba lui Victor Ponta sau al unor partide, ci a cetățenilor români și trebuie să le apere interesele cetățenilor.

Victor Ponta în fruntea Guvernului și a României astăzi le face rău tuturor cetățenilor români. Răul este generalizat. Sper că va prima înțelepciunea. (…)

Vom folosi toate metodele de a-i convinge pe cât mai mulți parlamentari că este în interesul nostru al tuturor să și voteze. (…) Cred că din 2012 încoace este prima moțiune care are șanse reale să treacă, deoarece nu am avut până acum în România un premier inculpat trimis în judecată. În toată Europa nu există așa ceva”, a spus Nicolăescu, precizând că se discută cu toți parlamentarii care nu fac parte din Opoziție.

Citeşte şi: DECIZIE în coaliţie. Victor Ponta, susţinut ca premier: „Vom RESPINGE moţiunea de cenzură a PNL” VIDEO

El a precizat că moțiunea se adresează în special PSD și celorlalte partide din Coaliție, punctând că acestea trebuie să aleagă între interesele României și cele ale lui Victor Ponta, adăugând că starea juridică a premierului este una toxică.

„Este foarte greu pentru ca o țară ca România să iasă în lume cu un premier inculpat și urmărit penal, este foarte greu ca un astfel de premier să reprezinte o țară ca România, este foarte greu să mai discute cu vreo posibilitate de a mai reuși să facă ceva pentru țara noastră, vorbim de organisme internaționale, cancelarii, alte guverne, de credibilitate.

Este vorba de faptul că România poate fi considerată o țară — dacă acest premier va mai fi în fruntea României — care ocrotește corupția, pe cei care fac fărădelegi. Toată lumea, în special clasa politică, trebuie să-și asume că acest lucru nu este permis”, a explicat Nicolăescu.

Liberalul a ținut să sublinieze că PNL are un singur premier desemnat, în persoana lui Cătălin Predoiu.

Pentru a fi adoptată moțiunea trebuie să întrunească 275 de voturi.

CITEŞTE ŞI PNL strânge semnături pentru MOŢIUNEA DE CENZURĂ. „Demite-l pe Victor Ponta!”, cer liberalii

Moțiunea de cenzură inititulată „Alege între România și Ponta, un premier compromis. Demite-l pe Victor Ponta!” este semnată de 180 de parlamentari. Documentul va fi citit miercuri îm plenul Parlamentului, marțea viitoare urmând să fie dezbătut și votat.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Meteorologii Accuweather anunță vremea pentru luna mai. Fenomenul meteo care pune stăpânire pe toată țara în final de lună
Capital.ro
Durere în România în Vinerea Mare! A murit azi un artist uriaș al țării. A făcut nemuritoare emoția umană
Playtech.ro
Amenda pe care o primesc românii care nu pot justifica banii cash. În Europa se dau sancţiuni uriaşe
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Originea raportului CIA privind soldați sovietici care ar fi fost prefăcuți în stană de piatră după întâlnirea cu un OZN
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
„Cuda” și „Sirin”: Proiectele secrete care vor revoluționa apărarea României
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
Cine este, de fapt, mama lui Rareș Ion? Femeia e șefă la stat și are un salariu uriaș
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
S-a dat interzis în UE. România nu poate refuza. Ajutorul care trebuie să dispară din aprilie 2025
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
O studentă la Drept, din Timișoara, a căzut de la etaj după ce s-ar fi certat cu iubitul. Tânăra are 19 ani
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Meteo Paște 2025. ANM anunță cum va fi vremea în fiecare regiune din România
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai