Dosarele Mineriadei şi Revoluţiei, BLOCATE de jumătate de an la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

D‎osarele Mineriadei şi Revoluţiei, redeschise în acte, închise în realitate. Deşi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a confirmat redeschiderea urmăririi penale în cazul Revoluţiei din '89 şi Mineriadei din iunie '90, procurorii nu au avansat în anchete, potrivit România TV. Motivul: dosarele au fost ţinute luni în şir la Înalta Curte din cauza unor plângeri venite din partea unor persoane fizice.
Iulian Tudor
22 sept. 2015, 06:04
Dosarele Mineriadei şi Revoluţiei, BLOCATE de jumătate de an la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Au trecut şase luni de la momentul în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis să fie începută urmărirea penală în dosarul Mineriada din 1990. Este vorba despre mai multe persoane împotriva cărora ar trebui să se deschidă urmărirea penală, printre ele şi fostul preşedinte al României Ion Iliescu.

Liderul revoluţionarilor, Teodor Mărieş: Iliescu va fi URMĂRIT PENAL

Totul ar fi fost simplu dacă dosarul ar fi ajuns la Parchetul General, acolo unde procurorii ar fi trebuit să continue ancheta, doar că dosarul a rămas la Curtea Supremă de Justiţie din cauza unor cereri de redeschidere a urmăririi penale. Asta, deşi pe 9 martie s-a luat această decizie, în urma unei hotărâri venite din partea Curţii Europene a Drepturilor Omului. De-a lungul timpului au fost mai multe cereri venite din partea unor persoane fizice, iar judecătorii au decis să menţină dosarul şi rând pe rând au fost analizate aceste cereri.

Aceeaşi situaţie este şi în ceea ce priveşte dosarul Revoluţiei, pentru că nici acolo lucrurile nu evoluează foarte mult. Sunt mai multe cereri venite din partea unor persoane fizice care vor redeschiderea urmăririi penale, deşi dosarul este la Parchetul General, însă volumele sunt la Curtea Supremă.

CITEŞTE ŞI: Revoluţionarii cer socoteală Parchetului pentru dosarele Mineriadei şi Revoluţiei

Președintele Asociației 21 Decembrie 1989, Teodor Mărieș, acuză procurorii de la Secția Parchetelor Militare că tergiversează atât ancheta în dosarul Mineriadelor, cât și în cel al Revoluției. Marţi, membrii delegației Asociației se întâlnesc  cu procurorii cărora le vor da o copie electronică a dosarului pe care anchetatorii spun că nu-l au.

„Este a treia întâlnire pe care o avem la SPM. Discuțiile de până acum, din păcate, nu au dus la deblocarea situației, în sensul că Asociația solicită ca în urma redeschiderii Dosarului Mineriadei – pe baza dispozițiilor CEDO și a infirmării date în dosar de procurorul general Tiberiu Nițu, confirmată de instanța supremă – procurorii SPM nu au avansat cu nimic în ancheta privind mineradele din 1990. Mai exact perioada infracțională 28 decembrie 1989 – 18 iunie 1990. Nu sunt chemați oamenii la audieri. șeful SPM ne-a promis că, într-un orizont apropiat, vom avea primele puneri sub urmărire în acest dosar. Au trecut 4 luni de la această promisiune și nu s-a intâmplat nimic! Ei invocă faptul că nu au dosarul, că acesta se află la ÎCCJ.”, a declarat pentru EVZ Teodor Mărieș.


Spynews
Alex Bodi, adevărul despre triunghiul amoros în care ar fi fost implicat! Ce spune afaceristul despre bărbatul cu care se vehiculează că ar avea conflicte și fosta iubită: "Sunt niște..." / VIDEO
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Cele două orașe din România care nu se suferă între ele sub nicio formă. Rivalitatea lor a ajuns să fie studiată
Capital.ro
Ungaria e blocată. Viktor Orban a dat ordinul peste graniță. Este oficial
Playtech.ro
Doamne cum arăta înainte ispita Diandra înainte de operațiile estetice. Imagini șoc, pe care le-ar vrea șterse de pe internet
DailyBusiness
RECORD PENTRU AUR. A atins cel mai mare nivel din istorie
Adevarul
Prețul unei jumătăți de secol de închisoare. Cât a primit un bărbat pentru că a stat nevinovat după gratii, timp de 48 de ani
Spynews
Bătaie ca-n filme la concertul lui Babasha. Spectatorii şi bodyguarzii s-au încăierat în fața scenei. O polițistă a ajuns la spital / VIDEO
Spynews
La ce intervenție chirurgicală a apelat ispita Eric, de la Insula Iubirii! Și-a făcut o schimbare vizibilă la nivelul feței | FOTO
Evz.ro
V-ați încheiat nasturii, dar nu ați știut asta. Marea diferență între bărbați și femei
Ego.ro
Nu s-au mai putut abține și și-au dat frâu liber sentimentelor, chiar dacă au fost filmați, la Insula Iubirii FOTO
Prosport.ro
FOTO. Una dintre cele mai frumoase femei din lume și-a provocat fanii cu un selfie interzis
wowbiz.ro
Trecutul dureros al Ioanei, tânăra din Suceava care și-a pus capăt zilelor. Ce a suportat ani la rând?
Cancan.ro
Dansul mirilor de la nunta lui Andrei și a Cristinei Rotaru. Fanii și-au făcut cruce când au văzut! VIDEO
Playsport.ro
Ea este femeia care poate lua FCSB de la Gigi Becali: "Inteligență debordantă, poate să țină echipa de acum"
kanald.ro
Trupul neînsuflețit al bărbatului care și-a salvat fiica de la înec, în stațiunea Jupiter, a fost găsit. Martorii de pe plajă fac declarații cutremurătoare: „A strigat după ajutor”
Capital.ro
Serviciul militar se reintroduce din ianuarie 2025. Vor fi recrutați bărbații de peste 18 ani
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Anamaria Prodan, apariție incendiară în costum de baie. Impresara nu are inhibiții la 51 de ani
stirilekanald.ro
Un bilet la Telecabina Bușteni, mai scump decât un zbor la Milano! Ireal cât costă
substantial.ro
Recorduri de Temperaturi doborâte: Schimbările Climatice afectează Din Ce în Ce Mai Multe Zone ale Lumii
MediaFlux
A ÎNCEPUT DISTRIBUIREA PENSIILOR MAJORATE! Vine POȘTAȘUL
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...