Candidaţii la Casa Albă renunţă unul câte unul la cursa electorală

O vreme considerat ca o stea în urcare a Partidului Republican, guvernatorul statului Wisconsin, Scott Walker, a abandonat luni cursa la învestitura republicană pentru Casa Albă, o nouă victimă colaterală a ascensiunii lui Donald Trump
Filip Stan
22 sept. 2015, 06:13
Candidaţii la Casa Albă renunţă unul câte unul la cursa electorală

„Consider că sunt chemat să dau un exemplu ajutând la defrișarea terenului, astfel încât un mesaj pozitiv și conservator să se poată ridica pe culme. Din acest motiv, îmi suspend candidatura imediat”, a declarat fostul candidat într-o conferință de presă organizată la Madison, capitala statului Wisconsin pe care îl conduce din 2011.

El a făcut un apel la unii dintre cei 15 candidați care au rămas să îi urmeze exemplul, pentru a reduce numărul adversarilor lui Donald Trump, care nu a fost numit direct, dar clar identificat ca o amenințare pentru Partidul Republican. „E trist, însă dezbaterea din cadrul Partidului Republican nu are loc în jurul unei viziuni optimiste a Americii, ci s-a mutat pe terenul atacurilor la persoană”, a motivat el.

Un alt candidat, fostul guvernator de Texas Rick Perry, a abandonat cursa la 11 septembrie.

Citeşte şi Charlie Sheen vrea să ajungă vicepreşedinte la Casa Albă VIDEO

Scott Walker, în vârstă de 47 de ani, a început anul sub auspicii favorabile, cu discursuri foarte bine primite în adunările conservatorilor. În primăvară, el a fost chiar în fruntea câtorva sondaje, dar, după intrarea în scenă a lui Donald Trump în iunie, cota lui s-a prăbușit, până la a deveni nesemnificativă într-un sondaj al CNN apărut duminică.

În momentul de față, Donald Trump ocupă prima poziție în sondaje, cu mult peste candidații așa-ziși „tradiționali” ori ai elitei — aleși sau foști aleși cu o experiență politică notabilă. Succesul acestuia s-a ridicat însă pe o succesiune de controverse, invective și declarații care au șocat până și în rândurile partidului, fără ca magnatul din domeniul imobiliar să formuleze un program detaliat.

Numele lui Scott Walker nu le spunea nimic americanilor până când, în 2011, uriașe manifestații sindicale au invadat orașul Madison pentru a protesta față de proiectul său de reducere a puterii de negociere colectivă a sindicatelor funcționarilor. Înfruntarea, câștigată de Scott Walker, a făcut din el bestia neagră a sindicatelor și a stângii americane, dar i-a atras elogii în cercurile conservatoare.

Abandonul lui ilustrează, de asemenea, rolul banilor și al marilor donatori în sistemul electoral american. Prăbușirea sa în sondaje alimenta de mai multe săptămâni îndoiala printre susținătorii lui financiari, un cerc vicios pe care nu a reușit să îl depășească. „Oamenii renunță să mai fie candidați la prezidențiale, nu pentru că nu mai au idei, ci pentru că nu mai au bani„, a reacționat Terry Sullivan, director de campanie al senatorului Marco Rubio, alt candidat republican în plină ascensiune.

DailyBusiness
Atenție, șoferi! Ce nu trebuie să ignori înainte de a închiria o mașină în UE
Spynews
Mai mulți bani pentru copiii din România din 1 ianuarie 2025! Guvernul a decis cu cât cresc alocațiile
Bzi.ro
Cum a apărut Andreea Esca alături de copiii ei. Unde a fost în prima seară de Crăciun
Fanatik.ro
Colosul din România care renaște. A fost uitat după Revoluție, dar totul se schimbă. Apar și locuri de muncă
Capital.ro
Am pierdut un mare campion. Zi de doliu și lacrimi la final de 2024: A inspirat atât de mulți oameni
Playtech.ro
Ce diferență este între ambulanță și SMURD. E vorba de...
DailyBusiness
Ambulanța București a primit mii de solicitări în ultimele zile. Alis Grasu, managerul SABIF: „S-ar putea să înceapă să crească”
Adevarul
Se întoarce roata. Cele 3 comisii cheie din care face parte Gigi Becali în Parlamentul României
wowbiz.ro
Radu Ille și soția lui divorțează după două decenii de căsnicie! Cei doi au depus deja actele
Spynews
Scandal de proporții la locul de joacă al lui Brigitte Pastramă! Decizia vedetei i-a revoltat pe clienți: ”M-au amenințat că mă distrug”
Spynews
Cuza și-a asumat relația cu noua iubită! Prima poză oficială cu femeia din viața prezentatorului de la Neatza / FOTO
Evz.ro
Adevărata salată de boeuf, mici secrete. Unde greșesc multe gospodine
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
kanald.ro
„Doamne, Doamne!” Un șofer începător de 19 ani și-a condus mama și fratele spre moarte într-un accident de pe Drumul Morții E85. Mașina pe care o conducea a fost făcută bucăți
Cancan.ro
Înfiorător! Ce a apărut la locul accidentului din Roșiori? Oamenilor care trec pe stradă nu le vine să creadă
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Cine îl sprijină, de fapt, pe Călin Georgescu. Adevărul ținut secret în spatele cortinei: Ați uitat când...
StirileBZI
Scumpiri de la 1 ianuarie 2025! Pentru ce produse și servicii vom plăti mai mult
Prosport.ro
GALERIE FOTO. S-au despărțit de Crăciun! Manechinul a șters toate pozele cu fotbalistul de pe rețelele de socializare
stirilekanald.ro
VIDEO Filmul accidentului de pe Drumul Morții. Ce spun vecinii. Tatăl șoferului a leșinat când a aflat: "Ferească Dumnezeu! Nu trebuia"
substantial.ro
Diplomați Ruși Reținuți la Buenos Aires: Acuzații de Încălcare a Dreptului Internațional
MediaFlux
RĂSTURNARE DE SITUAȚIE în MAGAZINE! Plata cu CARDUL s-a MODIFICAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Când se despodobește, de fapt, bradul. Data exactă la care trebuie să îl scoatem din casă