Un avion care zbura pe ruta Bucureşti – Lisabona a fost redirecţionat către Marsilia din motive tehnice

Un avion al companiei TAP care a decolat marţi de pe aeroportul Otopeni cu destinaţia Lisabona a fost redirecţionat de urgenţă către Marsilia, Franţa, din motive tehnice. Aparatul de zbor a aterizat în siguranţă, iar compania portugheză a dat asigurări că s-au făcut toate demersurile pentru ca pasagerii să nu fie foarte afectaţi de incident.
Iulian Tudor
22 sept. 2015, 07:06
Un avion care zbura pe ruta Bucureşti - Lisabona a fost redirecţionat către Marsilia din motive tehnice

Aeronava a decolat marţi dimineaţă, în jurul orei 5.00, de pe aeroportul Otopeni şi se îndrepta spre Lisabona. Avionul a aterizat la Marsillia, după ce piloţii au transmis un semnal de urgenţă, potrivit România TV. La bord se aflau aproximativ 150 de pasageri.

Avionul aparţine companiei portugheze de stat şi se îndrepta spre Lisabona.

Compania aeriană a comunicat că redirecţionarea zborului către Marsilia a avut la bază „motive tehnice”, mai exact „o alertă de vibraţii la unul dintre motoare”.

„Prin urmare, conform politicii companiei privind măsurile de securitate, s-a luat măsura ca zborul să fie redirecţionat către Marsilia, unde aparatul de zbor a aterizat în siguranţă şi în condiţii normale. Cei 106 pasageri au primit asistenţă şi s-au luat măsuri pentru ca ei să ajungă la destinaţia stabilită în cel mai scurt timp posibil. Cei care aveau legături cu alte zboruri au avut prioritate, iar unde a fost posibil aceştia au fost trimişi către destinaţii direct de la Marsilia”, se arată în comunicatul companiei TAP, în care se precizează că pe durata şederii la Marsilia pasagerii au primit şi o masă.

Un alt avion, care zbura de obicei pe ruta Paris – Lisabona, urma să facă escală la Marsilia pentru a prelua şi pasagerii rămaşi în acest aeroport şi care trebuiau să ajungă în capitala lusitană.

DailyBusiness
Mircea Geoană ripostează dur la adresa Austriei: „Încetați acest joc ostil și populist la adresa țării noastre!”
Spynews
Fiica lui Codin Maticiuc și a Anei Pandeli împlinește doi ani. Mesajul emoționant transmis de mămică: „N-am uitat nicio zi”
Bzi.ro
Cu cine a plecat Mario Fresh în Dubai, după despărțirea de Alexia Eram: ”Mă mut aici!”
Fanatik.ro
Orașul surpriză din România care se ridică de la zi la zi. E cel mai bogat din țară, se construiește pe bandă rulantă și sunt mai mulți angajați decât locuitori. Până și biserica are acoperișul poleit cu aur
Capital.ro
Directivă pentru cei cu permis luat înainte de 19 ianuarie 2013. Trebuie reînnoit până la 19 ianuarie 2033!
Playtech.ro
Cum arăta Anca Țurcașiu la 17 ani. Imaginea a șocat, e de NERECUNOSCUT
DailyBusiness
Tronsonul 5 al Autostrăzii A1 Sibiu-Pitești. , aproape finalizat!
Adevarul
Anunțul Bruxelles-ului după ce Austria a pus din nou frână aderării României la Schengen
wowbiz.ro
Andreea Raicu, primele declarații despre nuntă! Vedeta a uimit pe toată lumea vorbind despre fericitul eveniment
Spynews
Ce spune Anamaria Prodan după ce a fost acuzată în instanță că ar fi întreținut relații cu: Gigi Becali, Giovanni Becali, Cristi Borcea, Florin Răducioiu: „Nu mai stăm să ne certăm”
Spynews
Imagini spectaculoase pe cerul României. Aurora Boreală a putut fi văzută din mai multe locuri din țară / FOTO
Evz.ro
Un mare artist român a murit în floarea vârstei. Și-a prevestit sfârșitul
Ego.ro
Diana Șoșoacă, slabă, îmbrăcată elegant! Imaginile pe acre le-ai ratat! FOTO
Prosport.ro
FOTO. Una dintre cele mai frumoase femei din lume adoră să ia palme de la alte domnișoare
kanald.ro
Un nou cutremur în această seară, în România! Ce magnitudine a avut și unde s-a resimțit
Cancan.ro
Diana Enache s-a despărțit de Ionuț Vântu, la un an după ce au devenit părinți! Prima reacție
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Se alimentează cardurile. 3.500 de lei net, plătiți lunar. Ce români îi pot primi
StirileBZI
Când se dau pensiile pe octombrie 2024: Simona Bucura-Oprescu a făcut anunţul aşteptat de 2,6 milioane de pensionari
Prosport.ro
FOTO. Tânăra de 24 de ani, suspendată pe viață pentru că a apărut într-o filmare interzisă cu un bărbat de 61 de ani
stirilekanald.ro
Adevăratul motiv al crimei șoferului de ride-sharing! Iubita criminalului a spus tot ce s-a întâmplat înainte de nenorocire
substantial.ro
Poluarea fonică din București: zonele cele mai afectate și măsuri de protecție
MediaFlux
Răsturnare de situație în ALEGERILE PREZIDENȚIALE din SUA! CINE VA FI PREȘEDINTE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...