„Din prima zi (a crizei refugiaților), m-am abținut de la a critica Serbia pentru faptul că refugiații tranzitează această țară de un an de zile. Toată lumea le permite, state mai puternice și mari precum Germania i-au primit. Țări care sunt cel mai puțin periclitate, precum Ungaria, fac scandal. Nu pot critica Serbia, dar o pot îndemna să își îndulcească tonul și să trimită unii dintre refugiați spre Ungaria, unii spre România și Croația. Vom face același lucru și mâine la Bruxelles (la summitul UE — n.r.) — dar (premierul sârb Aleksandar) Vucic nu va fi prezent acolo — vom discuta această problemă și cum anume să fie rezolvată acolo unde începe, în Turcia și Grecia”, a declarat Zoran Milanovic în fața presei, citat de agenția națională HINA, scrie Agerpres.
El a mai afirmat că Zagrebul poartă discuții pe un ton normal, constructiv și civilizat cu statele care sunt cel mai mult afectate, Austria, Germania și chiar Slovenia.
„Nu putem și nu vom accepta 20.000 de persoane în numai două zile„, a adăugat premierul croat, precizând că nici Serbia și nici Ungaria nu s-au confruntat cu astfel de cifre într-un interval de timp atât de scurt.
Din 16 septembrie, Belgradul a încetat să direcționeze migranți spre Ungaria, care a închis frontiera comună de 175