DNA: Managerul Spitalului Judeţean Ploieşti, cercetat pentru noi fapte de corupţie

Managerul Spitalului Județean de Urgență (SJU) Ploiești, Alexandru Băloi, care a fost trimis, marți, în judecată de procurorii DNA pentru luare de mită în formă continuată, este cercetat pentru noi fapte de corupție în legătură cu achiziția de aparatură medicală.
Filip Stan
22 sept. 2015, 16:07
DNA: Managerul Spitalului Judeţean Ploieşti, cercetat pentru noi fapte de corupţie

Potrivit rechizitoriului prin care Alexandru Băloi a fost trimis în judecată, procurorii DNA au dispus disjungerea unor cauze în vederea continuării cercetărilor.

Astfel, anchetatorii vor continua cercetările pentru o infracțiune de luare de mită săvârșită în decembrie 2013 pentru care nu a fost pusă în mișcare acțiunea penală, dar și pentru alte fapte de abuz în serviciu și corupție săvârșite în legătură cu încheierea și derularea de către Spitalul Județean de Urgență Ploiești a unor contracte de achiziție publică de aparatură medicală.

Conform sursei citate, cercetările vizează și alte persoane, respectiv funcționari din cadrul unității spitalicești care sunt implicați în efectuarea plăților.

Managerul Spitalului Județean de Urgență (SJU) Ploiești, medicul Alexandru Băloi, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru luare de mită în formă continuată, după ce acesta a fost prins în flagrant în timp ce primea bani de la un om de afaceri.

Potrivit unui comunicat al DNA, Alexandru Ion Băloi este acuzat că, în perioada aprilie 2014-iulie 2015, a primit în mod repetat, în calitate de manager al SJU Ploiești, de la un om de afaceri, care este denunțător în cauză, sume de bani reprezentând un procentaj de aproximativ 20% din valoarea facturilor emise de firma acestuia din urmă, în baza unui contract de servicii încheiat cu respectiva unitate spitalicească.

În total, Băloi a primit, în perioada respectivă, 6.500 de lei, banii fiindu-i remiși în trei tranșe care, conform anchetatorilor, se coroborează cu retragerile de numerar din contul societății omului de afaceri, atât din punctul de vedere al datei, cât și al procentajului.

Mai mult, în rechizitoriul întocmit de procurori se arată că inculpatul chiar a tergiversat efectuarea plăților respective pentru a-i determina pe reprezentanții firmei să-i remită comisionul convenit din valoarea facturilor.

Managerul SJU Ploiești a fost prins în flagrant, la data de 26 august, când a primit de la martorul denunțător 3.000 de lei pentru a aproba efectuarea plății facturilor restante emise de societatea omului de afaceri și pentru a încheia cu acesta din urmă fie un act adițional la un contract de mentenanță deja existent, fie un nou contract de service pentru unele aparate medicale, suma respectivă fiind găsită de anchetatori asupra inculpatului.

În rechizitoriul DNA se arată că, la momentul flagrantului, au mai fost ridicate de la Băloi sumele de 12.300 lei și 1.100 de euro, în cauză efectuându-se cercetări pentru a se stabili proveniența acestora, întrucât există suspiciunea rezonabilă că ele provin din săvârșirea altor infracțiuni de corupție.

DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Produsul alimentar care a atins un nou record în România. Vânzările sunt estimate la 1 miliard de lei în 2024
Capital.ro
Şoferii cu permis categoria B care dau iar examen. Regula care nu ii lasă să conducă pe șosele
Playtech.ro
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret, prietenii nu mai știau nimic de el
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Detaliul interesant care a fost găsit în Dnipro, la locul prăbușirii rachetei balistice rusești. Tehnologia învechită pe care o folosește armata lui Putin
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Ultima etapă. Pensionarii care mai au patru luni la dispoziție pentru a-și rezolva dosarele
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Harry și Meghan Markle au făcut marele anunț privind mariajul lor. Au pus capăt!
StirileBZI
Crește valoarea tichetelor de masă! Cine va primi mai mulți bani
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
substantial.ro
Volodimir Zelenski discută posibilitatea încheierii războiului în Ucraina după alegerea lui Trump ca președinte al SUA
MediaFlux
ADEVĂRUL despre PENSII! Un MILION de ROMÂNI sunt AFECTAȚI DIRECT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy