Breaking
News
Lăcaşul de cult se află într-un parc din Piteşti şi este frecventat de zeci de familii care au copii mici. Administratorul bisericii spune că cei mici îi dau mereu de furcă.
Micuţii sunt acuzaţi că au zgâriat geamurile şi că au murdărit pereţii cu cretă. Astfel, adiministratorul lăcaşului de cult a hotărât să ungă pereţii cu ulei pentru a-i ţine departe pe copii.
Furioşi, oamenii au chemat în cele din urmă poliţia. Reprezentantul bisericii spune însă că şi-a făcut datoria şi a pus un mesaj de avertizare.
Oamenii legii au luat declaraţii de la ambele părţi şi vor stabili dacă vor lua vreo măsură în acest caz.