În minutul 31 al meciului de sâmbătă, Morosini s-a prăbuşit pe teren, medicii celor două echipe intervenind imediat. Jucătorului i s-a făcut masaj cardiac chiar pe teren, iar apoi a fost transportat la spital.
Conform Gazzetta dello Sport, în momentul în care s-a prăbuşit, jucătorul era departe de minge şi niciun adversar nu era în preajma lui. El a început să se clatine şi apoi a căzut pe teren, însă a încercat să se ridice de două ori. Jurnalul italian susţine că ambulanţa era blocată de o altă maşină la intrarea în stadion, reuşind cu greu să ajungă la teren.
Morosini, intubat, a ajuns la spitalul din Pescara la o jumătate de oră după accident.
Toate meciurile de fotbal programate la acest sfârşit de săptămână în Italia au fost suspendate, după decesul lui fotbalistului.
Piermario Morosini s-a născut la Bergamo, la 5 iulie 1986, şi a învăţat fotbal la Atalanta, echipă alături de care a jucat finala campionatului de tineret în 2005, pierdut în faţa formaţiei AS Roma.
Mama lui Piermario, Camilla, a murit în 2001, când jucătorul avea 15 ani, iar după doi ani, la 17 ani, s-a stins din viaţă şi tatăl lui, Aldo. La puţin timp după, Piermario a trecut printr-o altă tragedie, fratele său încetând din viaţă, iar el rămânând doar alăturia de sora lui mai mare.
Udinese a pus ochii pe tânărul mijlocaş şi l-a achiziţionat. A debutat în Serie A pentru Udinese la meciul cu Inter Milano şi a înregistrat cinci prezenţe în prima ligă italiană şi una în cupele europene. În sezonul 2006-2007, Udinese l-a trimis în Serie B, la Bologna, iar apoi a fost trimis la Vicenza, unde a jucat până în 2009.
La Vicenza, Morosini a avut evoluţii foarte bune şi de acolo a ajuns în naţionala de tineret, alături de care a jucat 18 meciuri, inclusiv la Campionatul European din Suedia. Mereu împrumutat, el a jucat pentru Reggina, Padova şi din nou Vicenza.
În acest sezon a fost împrumutat, în ianuarie, la Livorno, după de începuse campionatul la Udinese.
Atunci când vorbea despre cât de greu i-a fost să rămână fără părinţi, Morosini povestea: „Sunt lucruri care te marchează şi care îţi schimbă viaţa, dar în acelaşi timp te umplu de furie şi te ajută să dai totul pentru a împlini visul părinţilor”.
La aflarea veştii despre decesul fostului său coleg, Roberto Baronio de la Udinese a spus: „Un destin incredibil. Acum îşi va putea îmbrăţişa familia”.
Fotbalistul echipei Livorno, Piermario Morosini, a suferit un stop cardiac, sâmbătă, în timpul meciului cu Pescara. El a fost transportat la spital, unde i s-a constatat decesul.
Piermario Morosini avea 25 de ani, fiind împrumutat la Livorno de către gruparea Udinese.