Peste o mie de magistrați, supăraţi că nu au fost consultaţi în privința legii salarizării bugetarilor

Peste o mie de judecători și procurori și-au declarat susținerea față de un memoriu în care se atrage atenția asupra problemelor apărute în ceea ce privește stabilirea și plata remunerației acestora, precum și față de lipsa de consultare a corpului magistraților cu privire la proiectul de lege privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
Filip Stan
23 sept. 2015, 13:53
Peste o mie de magistrați, supăraţi că nu au fost consultaţi în privința legii salarizării bugetarilor

Potrivit memoriului adresat Consiliului Superior al Magistraturii, Înaltei Curți de Casație și Justiție, Guvernului, Ministerului Justiției și Ministerului Muncii, până în prezent și-au declarat susținerea 1.004 magistrați de la instanțele și parchetele de pe tot cuprinsul țării.

Autorii memoriului transmis miercuri arată că în privința proiectului legii de salarizare a personalului plătit din fonduri publice sunt scoase în evidență mai multe dezechilibre între cele trei puteri — legislativă, executivă și judecătorească — raportat la cuantumul superior al indemnizațiilor recunoscute persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică alese sau numite.

Documentul citează atât jurisprudența Curții Constituționale a României, cât și cea a altor Curți Constituționale din Uniunea Europeană, alături de documente ale unor organisme europene, prin care s-a statuat că stabilitatea financiară a magistraților reprezintă una dintre garanțiile independenței justiției.

Potrivit Agerpres, semnatarii susțin principiul potrivit căruia remunerația magistraților trebuie stabilită ținând seama de situația socială din țară și trebuie să fie comparabilă cu nivelul remunerației înalților funcționari, determinată în funcție de un barem general și de criterii obiective și transparente, iar bonusurile care includ un element discreționar trebuind excluse din comparație.

Se susține, astfel, că salarizarea judecătorilor și a procurorilor trebuie stabilită ținându-se seama de locul și rolul justiției în statul de drept, de importanța socială a muncii, de răspunderea, complexitatea, dificultățile și riscurile în exercitarea profesiei, de incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute de lege pentru această categorie de personal.

Conform memoriului, singura echivalare salarială care poate fi impusă magistraților este cea cu indemnizațiile președintelui României, senatorilor, deputaților și membrilor Guvernului, salarizarea având în vedere tocmai exercitarea funcțiilor de putere constituită în stat, puterea judecătorească trebuind să fie egală cu puterea legislativă și cea executivă.

În document se apreciază că, în caz contrar, s-ar putea genera situații nespecifice unor societăți democratice, dându-se ca exemplu Republica Democrată Congo, unde indemnizațiile reprezentanților celor trei puteri sunt evident disproporționate.

„Considerăm că o reală respectare a echilibrului puterilor în stat și o recunoaștere efectivă a locului și rolului justiției în statul de drept nu se pot realiza decât dacă președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, în calitatea sa de reprezentant al puterii judecătorești, va fi echivalat cu celelalte funcții din cadrul puterii executive sau legislative (Președintele României și președinții Camerelor Parlamentului). (…) În forma actuală a proiectului de lege, chiar și un judecător cu funcție de execuție la Înalta Curte de Casație și Justiție, cu 15-20 ani vechime efectivă, care soluționează recursurile privind actele administrative ale autorităților publice centrale (inclusiv ale Administrației Prezidențiale), este încadrat cu o indemnizație de bază mai mică decât media indemnizațiilor funcțiilor de demnitate publică numite sau alese”, se arată în memoriu.

Inițiativa de revizuire a salarizării personalului plătit din fonduri publice, prin aducerea la nivelul social-economic actual la nivel național în mod unitar, este apreciată ca fiind lăudabilă, dar se atrage atenția asupra faptului că în cazul magistraților există o serie de incompatibilități și restricții care îi împiedică să obțină alte venituri.

„În ceea ce privește regimul incompatibilităților și interdicțiilor magistraților, cel mai restrictiv în sistemul personalului plătit din fonduri publice, trebuie reiterat că acesta reprezintă un element esențial al garanției de independență și imparțialitate, iar menținerea acestui regim, ce exclude posibilitatea magistraților de a desfășura activități cu caracter lucrativ de natură a interfera cu activitatea jurisdicțională, impune asigurarea securității financiare a acestei profesii, remunerația nefiind o recompensă, ci o garanție a respectării statutului”, se precizează în memoriu.

Autorii memoriului solicită trecerea de îndată a bugetului instanțelor la titularul de drept al gestionarii bugetului puterii judecătorești — Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și eliminarea de către Ministerul Justiției a anomaliilor din sistem legate de aplicarea dispozițiilor Legii nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice.

Alte solicitări vizează demararea unei consultări efective a corpului magistraților cu privire la proiectul legii de salarizare a personalului plătit din fonduri publice, în vederea eliminării inechităților constatate, dar și implicarea imediată a Consiliului Superior al Magistraturii în obținerea acestor rezultate, având în vedere „atribuția sa de a apăra corpul magistraților și membrii acestuia împotriva oricărui act de natură să aducă atingere independenței sau imparțialității magistratului în înfăptuirea justiției ori să creeze suspiciuni cu privire la acestea”.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Mesaj viral transmis de Piedone de Paște! Dușmanii lui au rămas fără cuvinte!
Fanatik.ro
Ce înseamnă culorile de pe ambalajele de pâine, de fapt. Mulți români le cumpără, dar puțini sunt atenți la acest detaliu
Capital.ro
TAXE mărite pentru români. Oamenii vor fi obligați la plată chiar din 2025: Mutăm dintr-un buzunar în altul
Playtech.ro
Moneda din 2003 care îţi aduce bani după Paşte. Este românească şi sigur o aveai şi tu în buzunar
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Știința îmbălsămării Papei Francisc: Pas cu pas, cum este pregătit trupul pentru a fi expus timp de trei zile fără semne vizibile de descompunere
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, ceartă cu soțul: "Mi-am făcut bagajele și am plecat. Nu mai suportam..." | Declarații exclusive
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Fenomenul turistic post-Schengen: Destinația care îi atrage pe români
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
kanald.ro
Unde va fi înmormântat Papa Francisc și cine l-ar putea înlocui pe acesta, potrivit Bisericii Catolice
Cancan.ro
CTP susține că JD Vance ar fi vinovat de moartea Papei Francisc. Care e motivul
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România e în doliu. Sportul românesc a pierdut cel mai mare antrenor chiar în a doua zi de Paște. Va rămâne o legendă
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
stirilekanald.ro
Cine ar putea să îl înlocuiască pe Papa Francisc. Următorul șef al Bisericii Catolice ar putea fi de culoare
Pensionarii cu vârsta de peste 65 de ani care primesc indemnizație socială vor primi bani pe cardurile
MediaFlux
Mâncare gratis pentru toată lumea. Revoluția globală Incredible Edible poate ajunge în România
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Inima simplă a unui Papă complicat: întâmplările care l-au făcut om, înainte să devină Sfânt Părinte