DOSARUL PROSTITUATELOR DE LUX. Alte două VIP-uri acuzate în acest dosar, Mirela Alexandra Dumitru şi Diana Gureşoaie, vor fi judecate separat, scrie adevarul.ro. Lavinia Despina are un termen de supraveghere de trei ani. Instanţa a obligat-o pe aceasta ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
Citeşte şi Daniela Crudu a dezvăluit care a fost cel mai ciudat loc în care a făcut sex
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa , la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
Programul de reintegrare socială
Judecătoria Sectorului 5 a mai decis ca Lavinia Despina să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul –Căminului pentru Persoane Vârstnice – Constanţa, respectiv – activităţi de curăţenie şi administrare, Direcţiei de Gospodărire Comunală din cadrul Primăriei Constanţa respectiv, activitatea de precolectare, colectare şi transport deşeuri orăşeneşti, activităţi de salubritate, întreţinere şi amenajare spaţii verzi, săpat, greblat, plantare de arbuşti, întreţinere străzi, trotuare, parcări, deszăpezire şi alte activităţi de interes public local. pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare.
Povestea cazului
Din grupare ar fi făcut parte opt femei, toate prostituate de lux, care ar fi intermediat întreţinerea de relaţii sexuale contra cost pentru alte 25 de tinere, „sumele câştigate fiind în jur de 1.500 – 2.000 de euro pentru fiecare raport sexual înlesnit”. Conform anchetatorilor, proxenetele racolau clienţi din cluburile de lux şi întreţuneau cu aceştia relaţii sexuale contra unor sume care variau, de obicei, între 5.000 şi 6.000 de lei. Cu această ocazie, ele spuneau clienţilor că le pot aranja partide de sex contra cost şi cu alte femei, printre care şi unele starlete TV.