DULCEATA DE AFINE. Ingrediente pentru GEM DE AFINE:
1 linguriţă de zamă de lămâie
2 kg afine
1 kg zahăr
200 ml apă
Mod de preparare gem de afine:
Se curaţă afinele de codiţe, se spală şi se pun într-o cratiţă, cu zahărul, un rând de afine, un rând de zahăr, după care se lasă la macerat până a doua zi, când se adaugă 200 ml apă şi se pun la fiert.
Se fierb la început la foc slab până se dizolvă zahărul, apoi la foc mai iute. Se amestecă din când în când cu o lingură de lemn să nu se prindă de fundul vasului în care se fierbe. Când amestecul este aproape legat, se adaugă şi zeama de lămâie care dă o culoare şi un parfum mai accentuat gemului.
Se mai dă câteva clocote şi se toarnă fierbinte în borcane încălzite sau care s-au pus pe un obiect de metal ca să nu crape la contactul cu gemul clocotit. Se dau la cuptor unde se ţin, la foc foarte slab ca să se spargă, aproximativ 20 de minute. Se scot, se lasă descoperite până a doua zi, apoi se pun capacele.
Reteta 2 pentru GEM de AFINE:
Ingrediente gem de afine :
– 2 kg de afine proaspete. Se aleg afinele care nu sunt răscoapte.
– zeama şi coaja rasă de la 2 lămâi. Atenţie să nu razi şi partea albă a lămâii
– 7 căni de zahăr
– jumătate de linguriţă de unt pentru a reduce spuma, dar este opţional
– 2 pliculeţe de pectină de fructe, cam 150 g
Preparare gem de afine:
Pune jumătate din cantitatea de afine într-un vas de gătit inoxidabil adânc şi zdrobeşte fructele, obţinând astfel un suc. Fructele se pot zdrobi şi în blender fără niciun fel de problemă. Adaugă şi restul fructelor, coaja şi zeama de lămâie, apoi zahărul şi untul şi pune pe foc până dă în clocot .
Fii atentă la vas pentru că este posibil să dea pe dinafară când fierbe şi te poţi trezi cu un mic dezastru pe aragaz. Atunci când fructele fierb deja de câteva minute, adaugă pectina şi amestecă fix 1 minut, apoi ia de pe foc şi pune în borcane sterilizate, aşa cum faci cu orice alt gem sau dulceaţă.
Pentru că ai folosit pectină nu mai trebuie băgate la cuptor pentru pasteurizare.