Bilanţ DNA: Din 4.200 de dosare, 2.500 soluţionate şi DOAR 24 deschise ca urmare a sesizărilor SRI

Procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kovesi, a declarat joi seara că, din 4.200 de dosare înregistrate în 2015 la DNA, 24 de cauze au fost deschise în acest an ca urmare a sesizărilor venite de la SRI și 204 ca urmare a celor venite de la structurile de informații și celelalte structuri ale MAI.
Ionela Marcu
24 sept. 2015, 19:20
Bilanţ DNA: Din 4.200 de dosare, 2.500 soluţionate şi DOAR 24 deschise ca urmare a sesizărilor SRI

„La DNA s-au înregistrat  4.200 de dosare şi au fost soluţionate peste 2.500 de dosare, peste 750 de persoane au fost trimise în judecată şi doar în 29 de situaţii persoanele trimise în judecată au beneficiat de prevederile reducerii la jumătate a pedepsei pentru că au colaborat”, a declarat Laura Codruţa Kovesi, într-o emisiune televizată.

Kovesi a admis că la DNA sunt foarte multe cauze investigate și în acest an, dar și anul trecut, cu persoane care se bucură de notorietate, scrie Agerpres.

CITEŞTE ŞI: Kovesi, despre dosarul lui Ponta: Doar judecătorii pot să-l pună pe premier sub CONTROL JUDICIAR

„Acum nu știu neapărat ce înseamnă nume mari, dar într-adevăr sunt dosare în care sunt implicate persoane cu notorietate sau care au avut funcții importante. Doar în acest an au fost trimiși în judecată 12 membri ai Parlamentului, dintre care doi foști miniștri.

Putem considera că sunt nume importante. În ceea ce privește percepția că ne bazăm foarte mult pe Serviciul Român de Informații, sper să-i dezamăgesc pe cei care susțin acest lucru, și nu că așa vreau eu, ci că așa ne arată statistica.

Din 4.200 de dosare înregistrate la DNA, 24 de dosare au fost deschise în acest an ca urmare a sesizărilor venite de la SRI. 204 dosare au fost deschise ca urmare a sesizărilor venite de la structurile de informații și celelalte structuri ale Ministerului Administrației și Internelor”, a afirmat, la Digi 24, șefa DNA.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Gemenele Timofte anunță cine va ocupa, de fapt, fotoliul de la Cotroceni. Este susținut în plan Divin, atât din punct de vedere numerologic, cât și astrologic
Capital.ro
Se pune impozit după deces și înmormântare. Românii au datorie la ANAF, plus taxă notarială
Playtech.ro
Se construiește un Drum Expres pentru București. Șoseaua va avea 4 benzi de circulație, când trebuie să fie gata
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Țara-fantomă care a existat doar 5 zile, unde românii sunt priviți cu suspiciune. „Rusia e sora noastră”
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Criminalul invizibil, moștenirea lăsată umanității. Cum ne afectează deciziile din anii '80
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
CAUZA morții Julietei Szönyi. Sora actriței din 'Toate pânzele sus' face dezvăluiri tulburătoare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Anunț dureros despre Elena Udrea chiar în Vinerea Patimilor. Vestea cruntă confirmată de avocatul ei
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Ce este interzis în Sâmbătă Mare. Ziua tăcerii și a vegherii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Am întrebat ChatGPT ce rețetă de cozonac îmi recomandă de Paște. Iată „secretul” cozonacului perfect, potrivit algoritmilor AI