PROGNOZA METEO pe trei zile. Vremea se răceşte uşor şi predomină ploile

PROGNOZA METEO. Pentru următoarele zile, meteorologii prognozează o uşoară răcire a vremii. Mai mult, îşi vor face apariţia şi precipitaţiile.
Iulian Tudor
25 sept. 2015, 16:06
PROGNOZA METEO pe trei zile. Vremea se răceşte uşor şi predomină ploile

PROGNOZA METEO. Sâmbătă, vremea va fi în general instabilă. În nord-vestul şi în centrul ţării, precum şi la munte, înnorările vor fi accentuate, va ploua pe arii relativ extinse, mai ales în prima parte a zilei, iar cantităţile de apă vor depăşi local 15…20 l/mp şi izolat 30 l/mp. În restul zonelor cerul va fi temporar noros, iar ploile se vor semnala local. Vor fi posibile descărcări electrice şi cu totul izolat vor fi condiţii de grindină. Vântul va sufla slab şi moderat. Valorile termice vor continua să scadă în regiunile intracarpatice, unde vor caracteriza o vreme relativ răcoroasă, dar se vor menţine în general peste cele obişnuite ale perioadei în restul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra între 16…17 grade în Dealurile Crişanei şi 28…29 de grade în Bărăgan, Podişul Dobrogei şi al Moldovei.

În Bucureşti, vremea va fi uşor mai caldă decât ar fi normal la această dată. Cerul va fi temporar noros şi trecător va ploua slab. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 25 de grade.

Duminică, vremea va fi relativ răcoroasă în jumătatea de nord-vest a ţării, în timp ce în rest valorile termice se vor situa peste cele specifice ultimei decade din septembrie. Cerul va fi mai mult noros. În Banat, Oltenia şi jumătatea de vest a Munteniei, precum şi în zonele montane vor fi ploi locale pe timpul zilei, dar în extindere şi intensificare noaptea, astfel că se vor cumula izolat cantităţi de apă însemnate. În restul teritoriului va ploua pe spaţii mai restrânse. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări locale, mai ales în a doua parte a intervalului, în regiunile estice şi sud-estice şi izolat în celelalte zone. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 16 grade în nordul Moldovei şi în jur de 28 de grade în sudul şi estul Munteniei, posibil şi în Dobrogea.

În Bucureşti, vremea va fi în continuare mai caldă decât în mod obişnuit pentru această perioadă din an. Cerul va avea înnorări şi temporar va ploua. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 26 de grade.

Luni, vremea va deveni mai rece decât în mod normal pentru această perioadă în majoritatea regiunilor. Cerul va fi mai mult noros şi va ploua pe arii relativ extinse, iar în special în vest, sud-vest şi la munte cantităţile de apă vor fi local mai însemnate. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare în regiunile estice şi sud-estice, unde vor fi rafale de peste 55 km/h. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 12 grade în nordul Moldovei şi 21 de grade în Dobrogea.

În Bucureşti, valorile termice vor scădea semnificativ faţă de ziua anterioară, astfel că vremea va deveni uşor mai rece decât în mod normal pentru sfârşitul lunii septembrie. Cerul va fi mai mult noros, temporar va ploua, iar vântul va avea intensificări. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 18 grade.

Vremea va fi predominant închisă şi rece pentru sfârşitul lunii septembrie. Va ploua, în general slab cantitativ, în vestul ţării, local în centru şi sud şi pe spaţii mai restrânse în restul teritoriului, în prima zi, apoi ploile vor deveni izolate şi chiar vor înceta. Vântul va continua să prezinte intensificări temporare în regiunile estice şi sud-estice şi va sufla slab până la moderat în rest. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 12…13 grade în nordul Moldovei şi 18…19 grade în restul Moldovei, Dobrogea şi zona de câmpie a Munteniei.

Spynews
Moarte suspectă în Iași. Doi soți au fost găsiți fără suflare în propria casă. Polițiștii sunt în alertă
Bzi.ro
Ianis Hagi și Elena nu pot pleca în luna de miere! Ce se întâmplă în familia lor, după nuntă
Fanatik.ro
Acesta este cel mai puternic animal din lume. Poate ridica mașini și doborî copaci
Capital.ro
Simona Halep a fost EXCLUSĂ. Ion Țiriac a taxat-o: Uite că nu-l primește
Playtech.ro
Ce spune Bianca Drăgușanu despre acuzațiile de evaziune fiscală. Vedeta RUPE TĂCEREA
DailyBusiness
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Adevarul
Rusia desfășoară obuziere de pe vremea lui Stalin pe frontul din Ucraina. Moscova rămâne și fără stocurile din epoca sovietică
Spynews
Idei de întrebări pentru confirmarea prezenței la nuntă. Cum să îi întrebi pe invitați dacă vor fi prezenți la eveniment
Spynews
Pare bad boy la Insula iubirii, dar are o poveste de viață impresionantă. Secretele din trecutul ispitei Marcel Andrei
Evz.ro
Alimentul care te salvează în zilele caniculare. E mai eficient decât apa
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
ȘOCANT! Criminalul din Vaslui, care și-a băgat victima în valiză, a mai comis o crima. Audierile au scos la iveală detalii macabre
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Autostrada București-Ploiești, închisă! În ce zone este redirecționat traficul și când se va relua circulația pe A3
Capital.ro
Se confiscă banii în România. S-a dat lege astăzi, 18 Iulie. Te duci la închisoare între 2 și 7 ani
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
Condamnări dure pentru cinci activiști de mediu în Londra
MediaFlux
AVERTISMENT FINAL al RUSIEI pentru ROMÂNIA! PUTIN a ANUNȚAT
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'