Alin Neagoe a decolat de la o bază din apropiere de Odorheiu Secuiesc. Era cu doi prieteni, fiecare zbura cu aparatul său, în clipa in care Alin a anunţat că are probleme. Imediat după ce a ajuns în aer, pilotul le-a cerut prietenilor săi să elibereze pista, pentru că are o problemă la rotor. Nu a mai apucat să aterizeze, pentru că aparatul de zbor s-a prăbuşit între copaci.
„La foarte scurt timp de la decolare s-a prabusit intr-o padure din apropierea drumului national 13A, la circa 150 de metri de acest drum”, a declarat procurorul Doru Diacovin, procuror Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş.
Motorul aparatului de zbor a explodat. Cum acesta se afla sub scaunul pilotului, Alin n-a avut nicio şansă de supravieţuire.
Girocopterul a luat foc în aer, iar când a ajuns la sol a ars în întregime. Unul dintre prietenii pilotului a venit imediat aici, dar nu a mai putut face nimic pentru că aparatul de zbor era în flăcări, iar amicul său a murit carbonizat.
„Un om exceptional, un mare iubitor al mortor sportului, a concurat la multe raliuri, un familist convins si un om prosper in afaceri. Ţi se inmoaie picioarele efectiv, oricat de mare si tare sau puternic ai fi”, a povestit prietenul pilotului mort in accident.
Trupul pilotului a fost găsit abia după ce pompierii au stins focul. Era prins de scaun.
Alin Neagoe avea 39 de ani. Era un prosper om de afaceri şi avea o familie frumoasă – o soţie şi doi copii- o fetiţă de 6 ani şi un băieţel de 4 ani. Cumpărase girocopterul în luna aprilie pentru a putea ajunge mai repede de la Tuşnad, unde locuia, la Cluj-Napoca, unde fiica sa oarbă urma cursurile unei şcoli pentru copii speciale.
Prietenii săi spun că îi făcuse o verificare tehnică chiar înainte de zborul care i-a adus sfârşitul.