Un taximetrist a fost înjunghiat, duminică, de către un client. Incidentul s-ar fi petrecut în zona Capitol din Constanţa, iar agresorul a fugit de la fața locului, ascunzându-se într-o locuinţă. Plin de sânge, taximetristul a fost pansat în primă fază de trecători, până la sosirea medicilor.
Taximetristul a fost transportat la spital.
Din locuința în care se ascunsese, agresorul ar fi fugit din nou, refugiindu-se într-un local de pe bulevardul Tomis. În respectivul bar bărbatul şi-ar fi provocat o rană cu un cuţit, iar angajații localului au solicitat intervenția medicilor. La fața locului a ajuns un echipaj SMURD, însă medicii au fost atacați cu un cuțit de bărbatul furios. Astfel că s-a cerut intervenția oamenilor legii.
La local au ajuns, în scurt timp, poliţiştii Secţiei 3 şi echipajele de intervenție rapidă ale Jandarmeriei, care au intrat în forță. În cele din urmă, agresorul a fost dezarmat, încătuşat şi transportat la spital.
Potrivit România TV, bărbatul a murit.
Poliția a demarat cercetări în acest caz.