Un celebru antrenor de fotbal american, Joe Paterno, alias „JoePa”, în vârstă de 84 de ani, a demisionat din postul de la Universitatea Penn State, în urma unui scandal de pedofilie.
Cazul a apărut zilnic, de sâmbătă şi până în prezent, pe prima pagină a publicaţiilor americane, o mediatizare pe măsura acestei legende a fotbalului universitar american, care a obţinut două titluri naţionale, într-o ţară în care acest sport oferă posibilitatea ascensiunii sociale, fiind totodată o afacere.
„JoePa”, un antrenor „inamovibil” de 46 de ani, prezent în echipa Nittany Lions de 62 de ani, s-a aflat în centrul unui scandal de pedofilie de care nu este acuzat, dar de care este considerat responsabil moral.
Jerry Sandusky, în vârstă de 66 de ani, asistentul său timp de 33 de ani, a fost inculpat de agresiune sexuală asupra unui număr de opt minori, în perioada 1994-2009. Agresiunile ar fi avut loc la duşurile echipei sau în timpul deplasărilor sportive.