Reuniunea ONU: Vladimir Putin propune o nouă coaliţie împotriva Statului Islamic

Președintele rus Vladimir Putin a propus, duminică, constituirea unei noi coaliții în Siria pentru combaterea grupării jihadiste Statul Islamic și pentru a-și salva aliatul, președintele Bashar al-Assad, în ajunul unei întâlniri decisive la New York cu omologul său american, Barack Obama.
Romania TV
28 sept. 2015, 08:32
Reuniunea ONU: Vladimir Putin propune o nouă coaliţie împotriva Statului Islamic

Rusia este într-o ofensivă diplomatică și militară în dosarul sirian, o strategie pe care liderul de la Kremlin o va explica luni în fața Adunării Generale a ONU. Aceste inițiative rusești în Orientul Mijlociu îngrijorează SUA, care se simt din ce în ce mai mult puse în fața faptului împlinit de către Moscova.

Într-un interviu pentru televiziunea americană CBS, difuzat duminică, dar realizat în urmă cu câteva zile, președintele Putin a anunțat că el caută să formeze ‘cu țările din regiune un fel de cadru de coordonare’ a luptei împotriva jihadiștilor din Statul Islamic în Siria și Irak.

‘Am avea astfel o platformă comună de acțiune colectivă împotriva terorismului’, a spus el.

Putin, care se preocupă din nou în ultimele săptămâni de Siria, a precizat că el ‘personal i-a informat’ pe suveranii saudit și iordanian cu privire la propunerile sale, precum și pe SUA.

Un alt aliat al Damascului, președintele iranian Hassan Rohani, s-a declarat pregătit să discute cu Rusia, SUA și țările europene despre ‘un plan de acțiune pentru a-i alunga pe teroriști’din Siria, într-un interviu acordat postului de radio public american NPR.

Washingtonul și 60 de țări europene și arabe sunnite alcătuiesc de un an o coaliție militară care atacă obiective ale Statului Islamic în Irak și Siria.

Parisul a întreprins primele atacuri în Siria, după o serie de zboruri de recunoaștere.’Franța a bombardat o tabără de antrenament a grupului Daesh — acronimul arab al Statului Islamic — care amenința securitatea țării noastre’, a anunțat duminică președintele francez, la New York.

La rândul său, Rusia și-a sporit semnificativ prezența militară în nord-vestul Siriei,desfășurând trupe și avioane în unul din fiefurile regimului și, de asemenea, și-a crescut livrările de arme către regimul sirian.

Putin consideră — și a insistat asupra acestui aspect în cadrul interviului acordat CBS — că singura modalitate de a găsi o ieșire din criza din Siria este de a-l sprijini pe președintele ei, Bashar al-Assad.

Șeful statului rus urmează să dea explicații luni în fața Adunării Generale a ONU — ceea ce dorește să facă de ani de zile — pledând pentru planul său referitor la Siria: o coaliție lărgită, incluzând și armata Damascul.

Spynews
Românii s-au bătut crunt cu polițiștii din Leeds! Au răsturnat și incendiat mașini: „Să vină mascații de la București” | FOTO
Bzi.ro
Adina Buzatu, comparată cu Sharon Stone: A făcut furori în costum de baie, la 47 de ani!
Fanatik.ro
Ce e bine să mănânci de Sfântul Ilie ca să ai noroc tot restul anului. Cele două alimente care atrag prosperitatea în viața ta
Capital.ro
N-ai voie dacă nu prezinți BULETIN. S-a dat azi lege obligatorie în România. Amendă 30.000 lei
Playtech.ro
Ce pățesc tot mai mulți români pe plajele din Grecia. Țeapa de care se plâng: Așa se asigură că stai acolo și consumi cât mai mult
DailyBusiness
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Adevarul
Caz unic în rețeaua globală a geoparcurilor UNESCO: propunere retrasă din cauza unei primării din România FOTO
Spynews
Au fost găsite noi fragmente osoase în Vaslui. Și acestea ar purta „semnătura” Narcisei și a lui Zoro
Spynews
30 de elevi din Coreea de Nord, uciși pentru că s-au uitat la seriale sud-coreene. Au fost împușcați în văzul tuturor
Evz.ro
Adevărul din spatele palmelor. De ce l-a lovit Prodanca pe Alexa
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
Misterul crimei din Brăila se ADÂNCEȘTE! Ce făcea dentista cu pacienții ei, în cabinet, când veneau la ea. Poliția a descoperit
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Adriana Bahmuțeanu a divorțat de George Restivan! Anunțul făcut de vedetă pe rețelelele sociale i-a șocat pe toți
Capital.ro
A devenit interzis în România. Nu mai poți urmări la TV. Iohannis a dat lege
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
Eurovision 2025 va avea loc fie la Basel, fie la Geneva
MediaFlux
JOE BIDEN, SCHIMBAT! Răsturnare de situație în SUA!
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'