ÎNCEPUT AN UNIVERSITAR. „Mă bucur să văd că în acest an admiterea a demonstrat atractivitatea învățământului superior, ceea ce, să spunem, este un prim pas spre normalitate. Acest lucru se demonstrează și aici, la Universitatea de Vest din Timișoara, unde avem înmatriculați studenți în anul I cu circa 30% mai mult decât în anul anterior. La acest lucru îmi place să cred că a contribuit și procentul mai ridicat de promovabilitate la examenul de bacalaureat din acest an, ceea ce a adus un plus de peste 20.000 de absolvenți de bacalaureat în raport cu absolvenții de anul trecut”, a spus Sorin Cîmpeanu, potrivit Agerpres.
Ministrul a menționat că managementul la nivelul fiecărei universități este foarte important și se reflectă mai ales în calitatea pregătirii studenților, dar și în ceea ce privește numărul de studenți.
El a mai punctat că finanțarea universitară se va face în acest an pe baza criteriilor de performanță.
„Conform înțelegerii care a avut loc între Consiliul Național al Rectorilor și Ministerul Educației, începând cu anul viitor finanțarea se va face pe baza celor cinci criterii de performanță. Este vorba de educație, de cercetare, de rolul de motor al dezvoltării regionale al fiecărei universități în parte și diversitatea instrumentelor de sprijin acordat studenților, nivelul de internaționalizare a activității universităților românești și al angajabilității absolvenților de învățământ superior”, a spus Sorin Cîmpeanu.
Ministrul Educației a participat, luni, la deschiderea anului academic la Universitatea de Vest Timișoara și la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului (USAB), la cea de-a doua decernându-i-se titlul de Doctor Honoris Causa.