Fabrica a început să confecţioneze păpuşi cu nume sonore pentru a face faţă concurenţei miilor de jucării venite din toate colţurile lumii. Păpuşa Oana, care o întruchipează pe Oana Zăvoranu, a fost lansată în 2007. Chipul a fost pictat manual, iar pe tricoul păpuşii era chipul motanului Marty, animalul de companie al vedetei.
Doi ani mai târziu, a fost relansată păpuşa Nadia. Aceasta are un trening alb inscripţionat cu România, are breton şi părul prins în coadă aşa cum era gimnasta în anii de glorie. Pe lângă aceste jucării, fabrica de la Arad face şi păpuşi inteligente, cărora le creşte părul, merg şi ştiu să bea apă.