Agenţia DARPA, organul de cercetare secret al Pentagonului, se ocupă de acest program. „Din 2,5 milioane de americani care au servit pe campul de luptă în Irak şi Afganistan, 300.000 dintre au ajuns acasă cu traumatisme şi leziuni cerebrale”, afirmă jurnalista Annie Jacobsen.
„DARPA a lansat o serie de programe pentru a stimula funcţia cognitivă, precum şi pentru a vindeca eventualele leziuni cerebrale în interiorul ţesuturilor creierului”, a explicat ziarista. Iar toate aceste programe se concentrează în jurul unor chip-uri ce ar urma să fie introduse în ţesuturile creierului, scrie fusion.net.
Programele secrete ale unei armate cibernetice
Într-o carte de-a sa, despre istoria DARPA, jurnalista a descris aceste „programe clasificate” despre viitoarea „armată cibernetică” a SUA. Ea a precizat că cercetătorii testează „protezele neuronale”şi că le-au şi folosit pentru a vindeca leziunile cerebrale ale soldaţilor care au avut de suferit pe câmpul de luptă.
„Soldaţii voluntari au fost de acord să li se implanteze micile dispozitive în creier”, precizează jurnalista, dar programul extins nu a trecut la aplicarea propriu-zisă pe soldaţii americani, rămânând în stadiul de voluntariat.
Când DARPA lansase proiectul RAM (Restaurarea Memoriei Active) anul trecut, l-a conceput astfel încât cercetările să se întindă pe o perioadă de 4 ani până la aplicarea prorpiu-zisă a acestuia pe creierul uman, scrie la rândul său revista cu teme militare Defence One.
Experimentele DARPA nu vizează doar armate performante de „cyborgi”. Cercetătorii speră ca, prin aceste dispozitive impantate în creier, să descopere secretele inteligenţei artificiale cu ajutorul cărora să echipeze roboţii inteligenţi cu „creier” care să „rezoneze” la cel mai inalt nivel cu creierul uman.
Scopuri multiple
Cercetările privind implanturile cerebrale au la origine scopuri medicale. Sau, cel puţin, aşa pretind cercetătorii care se ocupă de acest proiect. Astfel, în cadrul DARPA, prin programe ca RAM şi REMIND s-a explorat modul în care implanturile cerebrale le pot fi de ajutor soldaţilor care se întorc de pe câmpul de luptă cu leziuni cerebrale şi pierderi de memorie.
Alte programe DARPA au studiat modul în care soldaţii de pe câmpul de luptă ar putea comunica între ei şi prin puterea gândului.
Creier cu modem wireless propriu, doar un pas până la inteligenţa artificială
În 2001, în cadrul unei conferinţe, o oficialitate din cadrul DARPA, Eric Eisenstadt, spunea:”Imaginaţi-vă vremea în carea creierul uman va avea propriul său modem wireless astfel încât, în loc ca omul să acţioneze asupra propriilor sale gânduri, acestea să acţioneze singure asupra creierului său” şi să îi dicteze acţiunile.
Cu toate că acest program sugerează mai degrabă fiinţe umane robotizate în orice domeniu, în cel militar ar putea crea nişte războinici ca în filmele de ficţiune.
Totuşi, oficialităţile DARPA susţin că scopul principal al cercetării este doar „terapeutic”, nu militar, urmând să îi ajute pe soldaţi şi pe veteranii de război afectaţi de misiunile pe care le-au îndeplinit pe câmpul de luptă.
Iniţiatorii programului se apără insistând că nu este vorba, în realitate, despre crearea unor „super soldaţi” sau despre „deblocarea secretelor inteligenţei artificiale”. Înţelegerea creierului uman este la fel de importantă ca şi dobândirea inteligenţei artificiale pentru a înţelege computerele”, este concluzia experţilor.
Obama a ştiut
În august 2014, preşedintele american Barack Obama anunţa exisenţa a 19 proiecte de cercetare menite să îmbunătăţească sănătatea mintală a soldaţilor americani şi a veteranilor.
Unul dintre aceste proiecte a fost tocmai cel a dezvoltării chip-urilor ce ar putea fi implantate în ţesutul cerebral pentru a regla activitatea sistemului nervos cu scopul de a ameliora afecţiunile provocate soldaţilor, de la sindromul stresului post traumatic, până la artrită, de pildă.
Înainte de acest plan însă, în luna mai a aceluiaşi an, Pentagonul anunţase deja că dezvoltă în laboratoarele sale „neurotehnologii minimal invazive” pentru recuperarea rapidă a creierului şi chiar a întregului organism al soldaţilor afectaţi fizic şi psihic de război.
Potrivit Defense One, Pentagonul anunţa că speră să dezvolte un prototip de chip în următorii cinci ani, urmând să ceară apoi aprobarea FDA.
În cartea sa intitulată „Creierul Pentagonului, o istorie necenzurată”, jurnalista Annie Jacobsen confirmă că DARPA ar fi implantat deja chip-uri în creierul soldaţilor – numai voluntari – care au suferit leziuni cerebrale pe câmpul de luptă. Dar Jacobsen afirmă că cercetătorii sunt îngrijoraţi de faptul că aceste tehnologii ar putea fi folosite şi pentru spionaj şi drone.