Procurorii DNA au cerut prelungirea cu 60 de zile a arestului preventiv pentru edilul suspendat al Bucureştiului, Sorin Oprescu.
Citeşte şi: Oprescu, vizitat de IUBITĂ în AREST după EXTERNARE
La ora 10.00 la Tribunalul Bucureşti a avut loc înfăţişarea în urma căreia judecătorul va decide dacă prelungeşte sau nu arestul preventiv.
Procurorii DNA şi-au susţinut cererea de prelungire a arestului preventiv cu o nouă mărturie a unei persoane implicate în dosar, care a recunoscut mita şi implicarea lui Sorin Oprescu în reţea, informează România TV. Sorin Şupeală, director adjunct la Centrul Cultural al Palatelor Brâncoveneşti, a recunoscut în faţa procurorilor DNA că a pretins 70.000 de euro mită, bani care urmau să fie împărţiţi cu directoarea Ruxandra Petroi Avasiloae, care a recunoscut, la rândul ei, că a solicitat mită.
„Vom invoca motivele medicale, dat fiind şi starea de sănătate şi incidentele avute de-a lungul acestei săptămâni. Medicii nu au constatat că se simte bine ci medicii au constatat că nu se impune o intervenţie pe cord, iar această intervenţie înseamnă amplasarea unui bypass pe inimă. Vorbim de acele de stenturi pe care Sorin Oprescu le are şi care au fost curăţate în urma intervenţiei chirurgicale de acum două zile. Sorin Oprescu este într-o stare pozitivă. Dânsul a dorit să fie externat. Vrea să fie in faţa instanţei de judecată. Doreşte să se lupte cu arme legale şi să-şi dovedească nevinovăţia„, a precizat avocatul Viorel Mocanu miercuri dimineaţa.
Legat de rugămintea de marţi a primarului suspendat al Capitalei care a cerut să nu fie încătuşat atunci când a fost transferat de la spital în Arestul Central, avocatul lui Oprescu a precizat:
„A fost un incident în care adjunctul de la Arestul Central a ţinut morţiş să-i pună cătuşele deşi pe mâna dreaptă avea o intervenţie chirurgicală. Acesta a reiterat faptul că există posibilitatea să i se redeschidă operaţia făcută la mână şi că doreşte să fie transportat şi escortat fără cătuşe.
Dânsul a spus «nu». Este ceea ce am aflat, nu am luat parte personal că trebuie să fie filmat cu cătuşe şi că aşa doreşte domnia sa să aplice legea”, a adăugat avocatul lui Oprescu.
Sorin Oprescu a ieşit, marţi după-amiază, din spital şi dus înapoi în arest. Comisia medicală de la Spitalul Universitar, unde edilul a fost internat timp de trei zile, a stabilit că Oprescu are o stare de sănătate bună şi poate fi transferat în arest.
Concluzia medicilor care l-au examinat pe edil este că acesta poate suporta condiţiile de arest şi poate fi transferat.
Sorin Oprescu a fost supus, luni, unei coronarografii, în urma acseteia nefiind găsite probleme foarte grave, care să impună menţinerea lui în spital.
Sorin Oprescu, primarul suspendat al Capitalei, a fost transportat de urgenţă la spital luni seară, după ce i-a fost rău în Arestul Poliţiei Capitalei.
Citeşte şi: Ce i-a rugat Sorin Oprescu pe poliţişti când a ieşit din spital
Fostul primar al Capitalei, arestat preventiv pentru 30 de zile, încearcă pe orice cale să obţină o pedeapsă mai blândă, asta incluzând chiar şi arestul la domiciliu. Sorin Oprescu speră ca judecătorii să considere că poate fi trimis în arest la domiciliu sau control judiciar.