Preotul paroh al catedralei, Petru Argatu, a confirmat că invitaţia a fost recepţionată şi că Gigi Becali i-a răspuns că este foarte posibil să vină la eveniment, dacă programul îi va permite.
CITEŞTE ŞI Gigi Becali, reacţie INCREDIBILĂ după ce soţia sa a fost chemată în INSTANŢĂ
În 2006, când a participat la sfinţirea Bisericii Sf. Mina, din cartierul Obcini, Gigi Becali a scos din buzunar un teanc de bani şi a donat chiar în biserică 5.000 de euro pentru catapeteasmă. Tot atunci a anunţat că va finanţa integral construirea catedralei din Suceava. Drept răsplată, ÎPS Pimen, arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, l-a numit „un om providenţial”, scrie Monitorul de Suceava.
CITEŞTE ŞI Gigi Becali, declaraţie PROVOCATOARE la adresa fanilor STELEI
Gigi Becali s-a ţinut de cuvânt, dar numai parţial. Latifundiarul din Pipera a achitat atunci toate facturile restante, plus o parte din facturile curente emise pentru materiale de construcţii la Catedrala Naşterea Domnului, în valoare de trei miliarde de lei vechi. La rândul ei, Primăria Suceava a contribuit la ridicarea catedralei cu 1,8 milioane de euro.