Societatea Română de Pneumologie cere ca prin adoptarea unui proiect de lege privind modificarea Legii antifumat punctele de comercializare a țigărilor să fie la cel puțin 200 de metri de școli și licee.
„Inițiativa legislativă începe să împlinească un an, aparține unor deputați”, a menționat Florin Mihălțan, care a afirmat că în condițiile în care în România peste 73% dintre adulți nu fumează și o bună parte dintre ei suferă și mor prematur prin boli cauzate de fumat se impune o lege protectivă față de expunerea la fum de țigară.
Citeşte şi Manualul fumătorului: 10 paşi să te laşi definitiv de ţigări
Potrivit acestuia, soluția spațiilor diferite pentru fumători și nefumători, complet nefuncțională în ultimii 7 ani, este „expresia unei discriminări și a afectării drepturilor și libertăților” prevăzute de Constituție.
Florin Mihălțan a spus că principalele cauze de deces în România sunt reprezentate de boli cauzate sau agravate de fumat: bolile cardiovasculare (60% dintre decesele anuale față de 48% media Comunității Europene), cancerul și bolile respiratorii cronice, fumatul fiind responsabil de peste 80% dintre cazurile de bronhopenumopatie obstructivă cronică.
Citeşte şi Paradoxul plămânilor sănătoşi la unii fumători. Cum este explicat fenomenul, de cercetători