RECHIZITORIU. Cum a vrut Emilian Eva să scape de DEPRESIE prin vânzarea de tablouri obţinute ilicit

Fostul procuror Emilian Eva, trimis marţi în judecată, a povestit la audieri că, după plecarea din DNA, a căzut în depresie, pentru care a făcut terapie prin vânzarea de tablouri obţinute ilicit, se arată în rechizitoriul procurorilor anticorupţie.
Romania TV
01 oct. 2015, 16:23
RECHIZITORIU. Cum a vrut Emilian Eva să scape de DEPRESIE prin vânzarea de tablouri obţinute ilicit

Procurorul Emilian Eva a fost trimis în judecată, marţi, de DNA pentru luare de mită şi spălare de bani, în dosarul în care este acuzat că a vândut peste 200 de tablouri, activitate incompatibilă cu funcţia de magistrat, şi că nu a trecut bunurile în declaraţia de avere.

Anchetatorii DNA arată, în rechizitoriul prin care l-au deferit justiţiei pe fostul procuror anticorupţie, că acesta vedea în vânzarea de tablouri o terapie pentru depresia ce-l cuprinsese după părăsirea serviciului teritorial al DNA Iaşi.

„Inculpatul Emilian Eva a dat o explicaţie terapeutică interesului brusc declanşat pentru artă, în vara anului 2014: «După ce am plecat de la DNA-S. T.Iaşi am intrat într-o stare de depresie şi am găsit ca remediu studierea diverselor cataloage care conţineau picturile unor pictori cunoscuţi. Precizez că am studiat în perioada iulie-august 2014 destul de mult, devenind în timp interesat de achiziţionarea de picturi»”, se arată în documentul anchetatorilor, scrie gandul.info

Aceştia notează că „intenţia inculpatului de a achiziţiona, în scop speculativ, opere de artă după revenirea la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, începând cu data de 8 aprilie 2014 (perioadă care se suprapune, nu în mod întâmplător, cu intervalul de timp în care a făcut demersuri pentru preluarea dosarului numărul 1676/P/2011 pe care ulterior l-a soluţionat, prin netrimiterea în judecată a lui Dan Nicolae Tesloianu), a fost confirmată de mai mulţi martori audiaţi în cauză, iar pasiunea pentru artă declanşată odată cu revenirea în cadrul P.T.Iaşi, a fost asumată inclusiv de către inculpat”.

CITEŞTE ŞI Interceptări DNA: Procurorul Emilian Eva se folosea de fiica sa pentru a transporta şi valorifica tablouri

Astfel, notează anchetatorii în rechizitoriu, unul dintre martorii acuzaării a arătat: „În ultima perioadă de câte ori mă întâlneam cu acesta am sesizat o pasiune, un interes pentru pictură în general. Fac precizarea că întruna din discuţiile purtate cu Eva Emilian despre pictură, a avansat o propunere generică în sensul de a-l sprijini în vederea deschiderii unei case de licitaţie în Iaşi, întrucât în Iaşi nu există.”

Martorul Constantin Hriţac le-a spus anchetatorilor că a discutat cu Emilian Eva şi medicul Dan Nicolae Tesloianu, denunţător în cauză, care i-au comunicat că au identificat o oportunitate de afaceri, în sensul că „văduva unui colecţionar probabil din Craiova este dispusă să vândă o colecţie valoroasă cu o sumă al cărei cuantum nu mi-l mai amintesc, comunicându-mi totodată că s-ar fi putut câştiga până la dublu odată cu vânzarea acestei colecţii”.

Emilian Eva şi-a implicat şi fiica în afacerile sale cu tablouri pentru valorificarea unei picturi de 2.000 de euro, pe care dorea să o vândă cu 15.000 de euro în Anglia, dar tranzacţia a eşuat, se mai arată în rechizitoriu.

Potrivit documentului, Emilian Eva dorea valorificarea uneia din cele 13 picturi primite drept mită de la denunţătorul Dan Nicoale Tesloianu, medic cardiolog, în afara graniţelor ţării.

În acest context, arată anchetatorii, Eva a pus-o pe fiica sa să meargă la Direcţia Judeţeană pentru Cultură Iaşi pentru a disimula provenienţa reală a picturii.

„Urmărind valorificarea în afara graniţelor ţării, a uneia dintre cele 13 picturi primite cu titlu de mită de la martorul Dan Nicolae Tesloianu (evaluată de martor la suma de 2.000 de euro şi pe care inculpatul Emilian Eva spera să obţină în Anglia suma de 15.000 de euro) şi, în vederea disimulării adevăratei naturi a provenienţei acesteia, inculpatul Eva a determinat-o pe fiica acestuia, inculpata Bianca Mădălina Eva să se prezinte la Direcţia Judeţeană pentru Cultură Iaşi, în data de 12 ianuarie, împrejurări în care inculpata a menţionat că este proprietara picturii susmenţionate”, se arată în documentul citat.

În baza acestei declaraţii, notează anchetatorii, şi a actelor de identitate, Direcţia Judeţeană pentru Cultură Iaşi a emis un certificat de export definitiv, care i-a permis fiicei procurorului Eva să se deplaseze, în luna februarie, la Londra, unde a încercat, fără succes, să valorifice pictura.

Procurorii DNA mai arată, în rechizitoriu, că fostul procuror anticorupţie Emilian Eva a dat o serie de explicaţii „absurde” în încercarea de a nega legătura cu denunţătorul său, medicul Tesloianu, şi a spus că acesta i-ar fi falsificat electrocardiograma şi folosit CNP-ul ilegal pentru decontare frauduloasă.

Procurorii DNA arată că la audiere Eva a încercat să se distanţeze de legătura sa cu medicul, dar că explicaţiile acestuia au fost absurde, iar probele acuzării demonstrează contrariul.

Mai mult, cu ocazia cererilor privind administrarea de noi probe, inculpatul a încercat să sugereze că documentele medicale puse la dispoziţie de Cardiomed sunt falsificate şi că martorul denunţător (medicul cardiolog Tesloianu – n.r.) a urmărit, prin obţinerea frauduloasă a CNP-ului inculpatului, decontarea ilicită a unor reţete emise pe numele inculpatului, la Casa de Asigurări de Sănătate Iaşi„, notează procurorii în documentul citat.

Aceştia spun că „dincolo de discuţiile teoretice şi explicaţiile pe care le poate furniza un medic de specialitate, privind imposibilitatea falsificării unei electrocardiograme care constituie o «amprentă» a fiecărei persoane, şi trecând peste absurdul unei situaţii în care un medic ar încerca să fraudeze sistemul public de sănătate prin utilizarea frauduloasă a CNP-ului unui procuror notoriu în plan local, trebuie subliniat că, cu ocazia exercitării actului medical de către martorul Tesloianu în data de 13.12.2013, inculpatului nu i-a fost prescrisă nici o reţetă medicală”.

În subsidiar, notează anchetatorii, Eva a încercat să nege existenţa acestor consultări medicale, menţionând că în 29 noiembrie 2013 se afla în afara teritoriului României, în interes de serviciu.

„Din verificările efectuate la Serviciul de cooperare internaţională şi programe din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie a rezultat că, prin Ordinul 129 din 25 noiembrie 2013 al procurorului şef direcţie, s-a aprobat deplasarea inculpatului Emilian Eva, pe teritoriul Republicii Moldova, plecarea din ţară pentru data de 26 noiembrie 2013, ora 06.00 şi revenirea în ţară la data de 27 noiembrie 2013, ora 20.00”, se mai arată în documentul citat.

De asemenea, se mai arată în document, „prin Ordinul 138 din 11 decembrie 2013 al procurorului şef direcţie s-a aprobat deplasarea inculpatului Eva Emilian, pe teritoriul Republicii Moldova, pentru data de 12 decembrie 2013, ora 07.00 cu revenirea în ţară în 12 decembrie 2013, ora 20.00”.

Magistraţii anticorupţie au pus sechestru asigurător asupra unui imobil şi a 126 de tablouri ce aparţin lui Emilian Eva.

Dosarul va fi judecat de magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât, marţi, suspendarea din funcţie a lui Emilian Eva, ca urmare a trimiterii în judecată.

Emilian Eva, procuror la Parchetul Tribunalului Iaşi, a fost arestat preventiv în 10 iulie, printr-o decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), la propunerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Emilian Eva, fost procuror la DNA Iaşi, a devenit cunoscut după ce l-a trimis în judecată, în decembrie 2008, pe Dan Voiculescu, condamnat în baza probatoriului la 10 ani de închisoare.

În octombrie 2014, procurorul Emilian Eva a fost sancţionat de CSM cu diminuarea indemnizaţiei cu 20 la sută pe o perioadă de cinci luni, pentru modul în care a anchetat un dosar de corupţie al unor interlopi ieşeni. Prin aceeaşi decizie a fost sancţionat disciplinar şi procurorul Sorin Mihail Călin, care a primit un avertisment.

DailyBusiness
Românii vor scoate din nou bani din buzunar! Câți bani trebuie să plătești în plus dacă stai la bloc
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Ce să pui, de fapt, în carnea pentru perișoare ca să iasă pufoase și gustoase. Este un secret al bucătarilor din Turcia, stăpâni peste rețetă. O să apelezi mereu la acest truc
Capital.ro
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
Anunț oficial de la Guvern! Probleme rezolvate, vești importante pentru români!
Adevarul
Concluzia sumbră a fostului comandant suprem al armatei ucrainene, după ce Coreea de Nord s-a implicat în război
wowbiz.ro
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Cu ce condiție i-ar fi lăsat Adriana Bahmuțeanu pe băieții ei în vila lui Silviu Prigoană: 'Eram DISPUSĂ!'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Schimbare pentru permisul auto. Va fi ZERO. Guvernul României dă lege nouă
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
substantial.ro
Selly încurajează tinerii să participe la alegeri: „Este modul vostru de a ține democrația în viață”
MediaFlux
VINE PENSIA în DECEMBRIE cu ÎNTÂRZIERE? Simona Bucura a CONFIRMAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Adolescenții și tentațiile interzise: care este drogul preferat al elevilor bucureșteni