Alianța Nord-Atlantică a activat deja centre similare în Lituania, Bulgaria, Estonia, Letonia, Polonia și România. Ungaria susține că centrul de comandă, numit Unitate de integrare a forței NATO, va avea un personal format din 40 de ofițeri din Ungaria și alte state membre, dar nu va găzdui și trupe.
‘Sarcina sa pe timp de pace este să organizeze și să planifice exerciții internaționale și, în caz de urgență, să coordoneze forța de reacție a NATO’, a declarat un purtător de cuvânt al guvernului, răspunzând unei întrebări din partea Reuters.
Rolul forței vârf de lance a NATO, care urmează să fie deplin operațională la începutul anului viitor, va fi probabil discutat la reuniunea miniștrilor apărării de la Bruxelles de pe 8 octombrie.
Citeşte şi Atac cibernetic asupra NATO. Vezi cine au fost autorii
Unele țări est-europene membre NATO, printre care și Polonia, vor ca Alianța să aibă în vedere descurajarea unui posibil atac rus, în lumina anexării Crimeii de către Moscova în martie anul trecut.
‘Am plecat de la faptul că lumea devine un loc tot mai periculos și s-ar putea să avem nevoie de un ajutor rapid și eficient din partea aliaților noștri’, a mai spus purtătorul de cuvânt.
La rândul său, NATO a scris pe site-ul său că centrele ‘vor ajuta în desfășurarea rapidă a forțelor aliate în partea de est a Alianței dacă va fi necesar’.