Liviu Dragnea: Îmi cer SCUZE că sunt unic candidat la funcţia de preşedinte al partidului

Președintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a spus, vineri, în cadrul Conferinței județene de alegeri a PSD Bistrița-Năsăud, că își cere scuze membrilor de partid pentru faptul că este unicul candidat la șefia formațiunii.
Ionela Marcu
02 oct. 2015, 20:26
Liviu Dragnea: Îmi cer SCUZE că sunt unic candidat la funcţia de preşedinte al partidului

Liviu Dragnea a menționat că, după congresul din 18 octombrie, va răspunde atacurilor la adresa sa, venite atât din interiorul PSD cât și din exterior.

Îmi cer scuze sincer că sunt unic candidat la funcția de președinte al partidului. Colegii mei sunt martori, am încercat în două rânduri, opunându-mă prin vot și eu, și Victor Ponta, la orice fel de criteriu pentru colegii noștri. Nu știu acum care a fost cea mai bună decizie, aș fi vrut să fie o competiție dar, pe de altă parte, nu mai rabd decât până în data congresului să nu răspund unor atacuri mizerabile, care vin și din interior, și din exterior”, a declarat liderul interimar al PSD, citat de Agerpres.

CITEŞTE ŞI Dragnea îl vrea pe Zgonea preşedinte executiv al PSD

Întrebat ulterior de jurnaliști dacă, în condițiile în care este unicul candidat, se mai justifică scrutinul intern pe care PSD intenționează să îl organizeze în data de 11 octombrie, Liviu Dragnea a răspuns că acesta reprezintă nu doar o obligație stipulată în statut, ci și un exercițiu „de democrație maximă”. „Da, (se justifică — n.r.). În primul rând, este o obligație statutară; în al doilea rând, este un exercițiu ultrademocratic, de democrație maximă. Vreau să vă spun că toți membrii de partid vor să își aleagă președintele, ei, în mod direct. Că este un candidat, că sunt doi, că sunt nouă, ei vor veni la vot”, a explicat Dragnea.

Președintele interimar al PSD a adăugat că, în cele două săptămâni rămase până la congres, partidul va consulta populația, prin intermediul unor chestionare, asupra obiectivelor politice pe care românii cred că social-democrații ar trebui să și le asume și să le susțină, considerând că aceste răspunsuri, venite din partea a milioane de cetățeni, vor oferi PSD „o legitimitate uriașă”.

Spynews
Anca Țurcașiu, ipostaze romantice în brațele iubitului! Actrița se declară fericită și iubită: "Am lângă mine un om drag..." / FOTO
Bzi.ro
Andreea Marin, apariție spectaculoasă în costum de baie! Are o siluetă impecabilă, la 49 de ani
Fanatik.ro
Singurele 3 zodii care sunt protejate de astre în lunile septembrie și octombrie. Răsturnări spectaculoase de situații pentru Berbeci
Capital.ro
Se schimbă banii. România e obligată să treacă la Euro: Strângeți cureaua!
Playtech.ro
Ți se rupe sufletul! AVEM ultimele imagini cu Alain Delon în viață. Te fac să PLÂNGI, cutremurător
DailyBusiness
SE DAU BANI DE LA STAT! Cine primește 3.000 de lei
Adevarul
Vladimir Putin nu poate răspunde rapid la invazia Ucrainei. De câți soldați are nevoie pentru a-i scoate pe ucraineni din Kursk?
Spynews
Unde e înmormântat tatăl lui Silviu Prigoană! Bărbatul își doarme somnul de veci lângă fiul afaceristului și al Adrianei Bahmuțeanu, decedat în urmă cu 15 ani
Spynews
Un iaht de lux s-a scufundat din cauza unei furtuni puternice, în Mediterană. O persoană a murit și alte șase sunt date dispărute
Evz.ro
Schimbare de proporții la X Factor. O mare vedetă revine pe sticlă
Ego.ro
Anunțul a foct făcut ACUM de Antenă! Ce se întâmplă cu Mirela Vaida
Prosport.ro
FOTO. E gata să se dezbrace total. „Cred că sunt hot. Vreau să-mi arăt corpul”
wowbiz.ro
Cătălin a căzut 300 de metri în gol pe Munții Bucegi! Cum s-a întâmplat tragedia?!
Cancan.ro
BREAKING | Ciclista de la Jocurile Olimpice a fost găsită moartă în casă
Playsport.ro
Cum a fost surprins Rică Răducanu la terasa pe care o are la Neptun. Celui care l-a filmat nu i-a venit să creadă
kanald.ro
Întârzieri masive la CFR! Calvarul la care au fost supuși călătorii care au revenit din vacanța de pe litoralul românesc
Capital.ro
Vladimir Putin vrea să facă pace. A anunțat personal: Am fi foarte fericiţi
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Românca și-a părăsit soțul în America și se iubește cu un milionar celebru!
stirilekanald.ro
Urlete de durere la înmormântarea Robertei, polițista moartă la 21 de ani! Detalii șocante
substantial.ro
Președintele Macron a acceptat demisia guvernului condus de Gabriel Attal
MediaFlux
Kamala Harris a făcut PASUL DECISIV. Donald Trump NU mai are ÎNCOTRO
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...