DNA s-a opus eliberării condiţionate a lui Gică Popescu UPDATE VIDEO

Ziua eliberării este foarte aproape pentru Gheorghe Popescu după ce fostul căpitan al naţionalei României a ispăşit mai mult de jumătate din pedeapsa de 3 ani, o lună şi 10 zile primită în „Dosarul Transferurilor”. Judecătoria Sectorului 4 a luat luni în discuţie cererea acestuia de eliberare condiţionată. 
Filip Stan
05 oct. 2015, 03:47
DNA s-a opus eliberării condiţionate a lui Gică Popescu UPDATE VIDEO

UPDATE 15.20 Instanţa a decis că Gică Popescu poate fi eliberat condiţionat.

UPDATE 12.00 Şedinţa de judecată s-a încheiat. Decizia instanţei urmează să fie anunţată, în cursul după-amiezii.

UPDATE 11.40 În apărarea sa, Gică Popescu a susţinut că s-a îndreptat şi că îşi doreşte să petreacă timpul alături de familie. În sala de judecată a fost prezentă şi soţia fotbalistului.

UPDATE 10.40 Procurorul DNA, prezent la şedinţa în care se judecă solicitarea lui Gică Popescu, s-a opus eliberării condiţionate a fostului căpitan al naţionalei. Acesta a spus că raportul venit de la comisia penitenciarului Jilava este incomplet pentru că nu conţine date care să ateste că Gică Popescu ar fi redactat, într-un an şi jumătate, cele patru lucrări ştiinţifice la care se face referire în document. În ceea ce priveşte argumentele legate de comportament, procurorul a arătat că ar fi fost imposibil ca Gică Popescu, persoană publică, să nu se comporte exemplar în detenţie, motiv pentru care acest argument nu ar putea fi luat în considerare.

Procurorul a cerut amânarea şedinţei, însă instanţa nu a admis solicitarea, relatează România TV.

UPDATE 8.30 Gică Popescu a fost adus la Judecătoria sectorului 4. 

Instanţa Judecătoriei Sectorului 4 urmează să decidă dacă Gheorghe Popescu va fi pus în libertate, după ce Comisia de la Penitenciarul Jilava, unde fostul internaţional îşi execută pedeapsa, a hotărât, pe 24 septembrie, să îl propună pentru liberare condiţionată.

Decizia pe care o va lua Judecătoria Sectorului 4 nu va fi însă definitivă, aceasta putând fi contestată la Tribunalul Bucureşti, care în final va dispune cu privire la eliberarea condiţionată.

Gheorghe Popescu ar putea părăsi penitenciarul doar după o decizie definitivă privind eliberare sa condiţionată.

“Mâine (n.r.- astăzi) se judecă eliberarea condiţionată a lui Gică Popescu. Îl aşteptăm toţi pe Gică acasă, este mai mult decât un prieten pentru mine. Eu sper să-l vedem liber cât mai curând. Penitenciarul i-a dat aviz favorabil şi acum aşteptăm să vedem decizia instanţei. Am speranţe mari că se va judeca corect şi îmi doresc din toată inima ca Gică să vină acasă”, a declarat, pentru “ring”, Ion Crăciunescu.

Popescu a efectuat mai bine de jumătate din pedeapsă, a scris mai multe cărţi în penitenciar, a avut un comportament ireproşabil şi a participat la mai multe activităţi. Pe perioada detenţiei, Gică Popescu a muncit în atelierul de tâmplărie al penitenciarului, fapt de care instanţa va ţine cont în judecarea cazului fostului mare fotbalist. După ce va ieşi, aşa cum spun apropiaţii, Gică Popescu se va întoarce în fotbal. Gică Hagi, cumnatul său, l-ar dori în administraţia clubului pe care îl patronează, Viitorul. Numai că instanţa îl va obliga pe fostul căpitan al naţionalei să stea departe de fotbal pentru o perioadă de trei ani. „Nu ştiu exact ce vrea să facă după ce va fi din nou liber, dar sunt sigur că nu va putea sta departe de fotbal. Asta cred eu, dar să aşteptăm să vedem ce se va întâmpla. El are nişte paşi de făcut acum pentru a fi eliberat, are cu totul alte probleme. E prematur să spunem ce va face”, a mai comentat Ion Crăciunescu.

O comisie din cadrul Penitenciarului Jilava a propus, pe 24 septembrie, eliberarea conditionata a lui Gheorghe Popescu, acesta indeplinind toate conditiile necesare, inclusiv executarea a jumatate din pedeapsa.

La calcularea zilelor executate in inchisoare, comisia a avut in vedere si munca prestata de Gheorghe Popescu, precum si faptul ca el a scris mai multe carti. De altfel, ca urmare a comportamentului bun avut in detentie, Gheorghe Popescu a beneficiat de mai multe recompense, inclusiv acordarea unor zile de permisie.

Pe 4 martie 2014, Curtea de Apel Bucuresti l-a condamnat pe Gheorghe Popescu in dosarul transferurilor din fotbal la trei ani, o luna si zece zile de inchisoare cu executare, pentru savarsirea infractiunilor de evaziune fiscala in forma continuata si spalare de bani, el avand si interdictia de a fi reprezentant al unui club de fotbal pe durata unui an dupa ce va fi eliberat din penitenciar.

Acuzatiile la adresa lui Gheorghe Popescu se refera la nedeclararea unor sume de bani in legatura cu transferurile fotbalistilor Lucian Sanmartean (de la Gloria Bistrita la Panathinaikos-Grecia) si Florin Bratu (de la Rapid la Galatasaray-Turcia).

Gheorghe Popescu a fost obligat atunci de instanta sa plateasca la ANAF, in solidar cu Jean Padureanu, Ioan si Victor Becali, suma de 328.440 lei in contul transferului fotbalistului Lucian Sanmartean si 2,2 milioane lei, in solidar cu George Copos si Ioan Becali, in legatura cu transferul lui Florin Bratu.

De altfel, judecatorii au dispus si confiscarea de la Gheorghe Popescu a sumelor de 75.000 USD si 1.000.000 USD, din care a fost scazuta suma de 1.330.000 lei, platita de acesta cu titlu de impozit pentru transferul fotbalistului Florin Bratu. Pana in prezent, alti doi condamnati din acest dosar au fost eliberati conditionat din inchisoare – Jean Padureanu si George Copos.

Spynews
Marina își trăia zilele cu spaimă, chiar înainte să fie omorâtă. Ce au descoperit autoritățile despre crima care a tulburat liniștea din Brăila
Bzi.ro
Incident cumplit la nunta lui Ianis Hagi! A fost chemată ambulanța
Fanatik.ro
Orașul impresionant care se află pe două continente. Are o istorie bogată și multe obiective turistice
Capital.ro
Amendă de 825 de lei. Greșeala pe care polițiștii nu o mai iartă. S-a schimbat legea
Playtech.ro
Oana Roman i-a deschis DOSAR PENAL lui Marius Elisei. De ce se războiesc părinții Isabelei
DailyBusiness
BNR dă vestea cea mare pentru românii care au împrumut la bancă!
Adevarul
EXCLUSIV Românca martoră la tentativa de asasinat a lui Trump: „Inițial am crezut că cineva trage în mulțime”
Spynews
”L-am ucis și l-am băgat în troler”. Declarația tulburătoare a criminalului care l-a omorât pe bărbatul găsit fără suflare în geamantan. Cum și-a explicat gestul
Spynews
Decizie dură luată de Oana Roman față de Marius Elisei! I-a deschis proces penal! Vedeta s-a săturat să aștepte ca el să fie tată pentru fiica lui! Exclusiv
Evz.ro
O ciocolată l-a lăsat fără permis. E incredibil ce a pățit un șofer
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Cum au apărut soția și fiica lui Adrian Ilie la nunta lui Ianis Hagi!
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
CALVARUL prin care a trecut dentista din Brăila, înainte să moară. Detalii șocante din anchetă. Cum a vrut să se protejeze, dar nu a reușit
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Patru șoferi și-au primit înapoi permisele după ce rezultatele testelor antidrog au fost infirmate. După 48 de ore, aceștia și-au recăpătat dreptul de a conduce
Capital.ro
Niculina Stoican este în doliu: E primul răsărit fără matale MĂICUȚĂ
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
stirilekanald.ro
Calvarul de nedescris prin care a trecut doctorița Marina, înainte să fie găsită moartă în cabinet!
substantial.ro
Prim-ministrul ceh critică dur „misiunea de pace” a lui Viktor Orban la Moscova și Beijing
MediaFlux
ÎNCĂ o TENTATIVĂ de ASASINAT pentru TRUMP! A FOST UCIS pe LOC
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'