Klaus Iohannis a participat la recepţia de la Sala Mare a Teatrului Naţional alături de mai mulţi demitari ai statului român şi a declarat, în discursul susţinut cu această ocazie, că Reunificarea Germaniei, prin căderea Zidului Berlinului, a fost un eveniment care a creat un nou viitor nu doar pentru cei care l-au trăit, ci şi pentru generaţiile viitoare.
„A marcat triumful libertății și democrației asupra dictaturii, sfârșitul unei nedrepte și dureroase divizări și începutul reîntregirii europene. Zidul care a despărțit simbolic națiunea germană și Europa însăși s-a prăbușit, și odată cu el bariera politică ce a separat continentul nostru. Această experiență istorică trebuie să ne aducă mereu aminte, nouă și celor ce vor veni după noi, că teroarea și frica nu pot reprima aspirația spre libertate, că se pot pune granițe, dar nu se pot îngrădi conștiințe, că se pot ridica ziduri, dar nu se pot suprima identități”, a spus Klaus Iohannis în alocuţiunea rostită la evenimentul de la TNB.
„Între România și Germania există o relaţie bilaterală privilegiată şi o cooperare foarte bună în multe domenii. Germania este unul dintre principalii noștri parteneri politici şi, de mai mulţi ani, principalul partener economic. Am apreciat sentimentul de deschidere și încredere din timpul vizitei mele la Berlin, în februarie, anul acesta. (…) Există în continuare potențial și oportunități de valorificat în relațiile noastre dintre oameni, instituții și state. Suntem într-un moment prielnic și toate premisele sunt favorabile. Trebuie doar să știm să le fructificăm cu creativitate și perseverență”, a punctat şeful statului.