Scena, foarte discretă, a fost surprinsă de echipele postului i>Tele. Duminică, în timp ce dădea mâna cu persoane aflate în piaţa Concorde din Paris, cu câteva minute înainte de a susţine un discurs, Nicolas Sarkozy a preferat să-şi scoată ceasul.
Potrivit presei, preşedintele-candidat ar fi vrut să evite un eventual furt. Le Nouvel Observateur scrie că ceasul respectiv era un Patek Philippe de aur alb, care valorează 55.000 de euro. Mai mult, acesta are şi valoare sentimentală, deoarece i-ar fi fost oferit de soţia sa Carla Bruni în ianuarie 2008.
Presa se întreabă însă dacă ceasul este mai în siguranţă în buzunarul preşedintelui, amintind că în 2002, pe străzile unei suburbii a oraşului Strasbourg, candidatul Francois Bayrou a pălmuit un copil care era pe punctul de a-i fura din buzunare.