DIESELGATE. Preşedintele Volkswagen anunţă că reparaţiile maşinilor vor începe în ianuarie

Matthias Müller afirmă că până la sfârşitul anului 2016 ar trebui să ajungă în service toate maşinile echipate cu soft ilegal, de mascare a emisiilor nocive.
Filip Stan
07 oct. 2015, 09:39
DIESELGATE. Preşedintele Volkswagen anunţă că reparaţiile maşinilor vor începe în ianuarie

Noul președinte al Volkswagen, Matthias Müller a declarat că în ianuarie anul viitor vor începe reparaţiile autovehiculelor cu motoare diesel al cărur soft a fost falsificat, procesul fiind prevăzut să se încheie până la sfârșitul anului 2016. În primul său interviu de la preluarea mandatului, acordat ziarului Frankfurter Allgemeine Zeitung, Müller a declarat le-a prezentat autorităţilor federale soluţiile tehnice pentru rezolvarea acestei situaţii, iar în cazul în care planul va fi acceptat, maşinile vor fi chemate în service din luna ianuarie a anului viitor.

Citeşte şi Scandalul Volkswagen. Proprietarii maşinilor cu probleme ar putea primi autoturisme noi

Totodată, Muller a spus că ar fi afectate „doar” 9,5 milioane de vehicule şi nu 11 milioane, aşa cum prevăzuse inţial conducerea grupului Volkswagen. Multe dintre aceste maşini sunt reparabile, urmând ca soft-ul să fie actualizat, însă e posibil ca unele să necesite intervenţii serioase, în diferite părţi ale vehicului. „Desigur, totul va fi gratuit pentru client„, a spus Muller.

Citeşte şi DIESELGATE. Cum poţi verifica dacă maşina ta se numără printre cele cu probleme

Având în vedere amploarea reparaţiilor şi a probabilelor sancţiuni, board-ul Volkswagen a anunţat luni că grupul ar trebui să ia măsuri dureroase şi să revizuiască planul de investiții, pentru a face faţă consecinţelor financiare ale scandalului emisiilor nocive.

Spynews
Cum arată casa prezentatorului de la Insula Iubirii. Radu Vâlcan și Adela Popescu au finisaje premium și au dat pe o baterie de baie 8000 de lei
Bzi.ro
Anca Țurcașiu a făcut furori, în costum de baie, pe Instagram! La 54 de ani, artista arată impecabil!
Fanatik.ro
Afacerea inedită cu care un român simplu a dat lovitura după ce a renunțat la porumb și cartofi. A cultivat fructe, un singur kilogram se vinde și cu 70 de lei
Capital.ro
Se acordă gratuit pentru proprietarii de teren din România. Au extins lista. Lege nouă din 24 iulie
Playtech.ro
Ce acte îți trebuie pentru a pleca în vacanță pe un vas de croazieră
DailyBusiness
Sute de frigărui din carne de câine, scoase la vânzare. Ofițerii de ordine publică au intervenit de URGENȚĂ
Adevarul
Mărturii despre brigada rusă care a fost poreclită „Triunghiul Bermudelor”: „Săracul, a nimerit în cea mai mortală unitate”
Spynews
Am aflat cine este noul iubit milionar al Emei Uta! Și-au dat întâlnire în mare secret la Mykonos | EXCLUSIV
Spynews
Bella Santiago a fost jefuită! Hoții i-au furat banii strânși în câteva luni. Artista a povestit totul, la Știrile Antena Stars |VIDEO
Evz.ro
Tragedia prin care trece Dan Diaconescu. Dumnezeu să te odihnească!
Ego.ro
Andreea Marin a făcut SENZAȚIE într-un costum de baie DECOLTAT. Vedeta are o siluetă perfectă, după ce a slăbit considerabil FOTO
Prosport.ro
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi Tamaș în Bali
wowbiz.ro
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune i-a făcut Marina Gavril înainte să fie omorâtă: "Mi-a zis că..."
Cancan.ro
Scenariu HALUCINANT: Andrei Versace, ucis din cauza unui politician?! Fratele lui face dezvăluiri bizare: „Sunt foarte multe ipoteze”
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Cutremur vineri seara, în România! Ce magnitudine a avut seismul și unde s-a resimțit
Capital.ro
Ungurii au făcut anunțul chiar în România. Ungaria vrea un acord istoric: Am întins mâna
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Aza Gabriela, apariție spectaculoasă în plină vară! Cum s-a afișat cântăreața
stirilekanald.ro
'O minciună, o înscenare!' Fiica suspectului crimei din Brăila face acuzații grave
substantial.ro
Președintele Klaus Iohannis la recepția organizată de Emmanuel Macron pentru deschiderea Jocurilor Olimpice de la Paris 2024
MediaFlux
CÂT ne COSTĂ VECHIMEA la PENSIE. Calcule pentru UN AN
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!