În ceea ce privește problema refugiaților extracomunitari, oficial cele două țări adoptă acum aceeași poziție, ele cerând împreună Comisiei Europene impunerea cotelor obligatorii de refugiați, lucru care în final s-a și întâmplat. Dar atunci când această inițiativă a fost sugerată prima dată, Franța a respins-o, astfel că la Consiliul European din luna iunie ea nu a putut fi adoptată. De altfel, Franța vede în aceste cote un mijloc prin care Germania încearcă să limiteze numărul de refugiați pe care îi găzduiește, responsabilitate pe care Berlinul dorește să o împartă cu celelalte state din Uniunea Europeană. Chiar dacă Germania nu a criticat niciodată public lipsa de entuziasm a Franței de a primi imigranți, guvernul de la Berlin pare să accepte totuși faptul că Parisul — deși de multe ori dă lecții despre respectarea drepturilor omului — va primi mult mai puțini refugiați.
Un alt dosar important este aprofundarea Uniunii Monetare, un plan succint în acest sens fiind evocat în luna iulie de președintele Hollande. El a propus ca zona euro să aibă un guvern cu un buget propriu și un parlament. Dar deocamdată Angela Merkel preferă planul propus în comun tot cu Francois Hollande pe 23 mai. Ei au sugerat atunci ca zona euro să aplice un program care să fie implementat în anii următori în cadrul actualelor tratate europene pentru patru domenii de acțiune, respectiv politica economică, convergența economică, fiscală și socială, stabilitatea financiară și investițiile și guvernanța Uniunii Monetare.
Citeşte şi Donald Tusk: Valul de refugiaţi este un RĂZBOI HIBRID împotriva Europei. Continentul va deveni NEGRU
Elaborarea acestui program pare să fie influențată și de solicitarea premierul britanic David Cameron de revizuire a tratatelor europene, înaintea convocării referendumului privind rămânerea Marii Britanii în UE, el dorind nu o consolidare a blocului comunitar, ci dimpotrivă, a consolidare a prerogativelor statelor naționale. Prin documentul propus în luna mai, Merkel și Hollande încearcă să adopte o poziție comună în fața lui Cameron, deși responsabilii de la Berlin se tem mai mult decât de cei de la Paris că am putea asista la un Brexit (ieșirea Marii Britanii din UE).
Acordul ce a evitat ieșirea Greciei din zona euro a fost și el marcat de unele diferențe de abordare între Paris și Berlin, deși după victoria stângii radicale Syriza la alegerile din ianuarie Merkel și Hollande au făcut imediat front comun în fața premierului Alexis Tsipras. Astfel, în timp ce în Germania tot mai multe voci, inclusiv ministrul de finanțe Wolfgang Schaueble, s-au pronunțat pentru un Grexit, cel puțin temporar, Angela Merkel a înțeles că o astfel de măsură ar fi pentru Francois Hollande o linie roșie, așa că ea a decis să nu o treacă.
Citeşte şi Ministrul de Interne german cere Guvernului să limiteze numărul de refugiaţi
Dar în chestiunea deficitelor bugetare disensiunile dintre Franța și Germania au rămas vizibile, guvernul de la Berlin continuând să-l critice pe cel de la Paris pentru nerespectarea țintei de deficit stabilite de Comisia Europeană, în timp ce Germania a reușit să ajungă la un deficit zero în 2014. În plus, guvernul de la Berlin crede că propunerea comisarului european pentru afaceri economice și monetare, francezul Pierre Moscovici, ca în calculele privind respectarea deficitelor să nu se țină cont de cheltuielile ocazionate de găzduirea refugiaților, ar fi de fapt o nou truc prin care francezii încearcă să ocolească disciplina bugetară europeană.
În schimb, dosarul ucrainean i-a apropiat cel mai mult pe cei doi lideri europeni. De fapt, Germania nu a dorit să rămână singură în fața Rusiei la negocierile privind soluționarea conflictului armat din estul separatist al Ucrainei. La rândul ei, Franța a dorit să fie asociată la aceste discuții din dorința de a se reafirma ca mare putere.
Însă când vine vorba despre celălalt conflict major care domină actualitatea, cel din Siria, Berlinul și Parisul nu reușesc să cadă de acord asupra viitorului politic pe care l-ar accepta pentru președintele Bashar al-Assad. În timp ce Hollande cere ferm ca acesta să plece de la putere, Merkel apreciază că al-Assad poate fi acceptat ca interlocutor în demersurile de soluționare a crizei. Mai mult decât atât, spre deosebire de alte state occidentale, Germania a părut în ultimele mai puțin critică față de raidurile aeriene rusești în Siria.