Udrea îi cheamă în Parlament pe Oprea şi Cazanciuc pentru Legea privind executarea pedepselor cu închisoare

Deputatul Elena Udrea a criticat miercuri faptul că nu a fost adoptat regulamentul de aplicare a Legii 254/2013 privind executarea pedepselor privative de libertate, deși a trecut o perioadă lungă de timp de când au intrat în vigoare noile coduri și actul normativ menționat, ea susținând că, în lipsa acestui regulament, cei privați de libertate sau care se află în arest preventiv sunt la "dispoziția și la înțelegerea" conducătorilor unităților de detenție.
Iulian Tudor
07 oct. 2015, 15:13
Udrea îi cheamă în Parlament pe Oprea şi Cazanciuc pentru Legea privind executarea pedepselor cu închisoare

Ea a declarat, la Palatul Parlamentului, că dorește ca ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, și cel al Justiției, Robert Cazanciu, să îi răspundă public la aceste chestiuni.

CITEŞTE ŞI: Elena Udrea, despre presupusa întâlnire cu Băsescu şi Cocoş: „Cât de puţină minte să ai…”

„Am de pus trei întrebări, două adresate domnului viceprim-ministru și ministru de Interne, Gabriel Oprea, și una adresată ministrului Justiției, domnul Cazanciuc, prin care doresc să-mi răspundă public, în cadrul Parlamentului, de ce nici acum, la un an și nouă luni de când au intrat în vigoare noile coduri și de când Legea 254/2013 referitoare la executarea pedepselor privative de libertate spune că trebuia să fie adoptat un regulament de aplicare a acestei legi, de ce, nici acum, după un an și nouă luni, nu a fost aprobat acest regulament care este în dezbatere publică din 30 ianuarie 2014”, a susținut Udrea.

Ea a adăugat că este nevoie să fie emis acest document, pentru a intra și în legalitate și pentru „a nu ajunge calomnia să fie condamnată, așa cum se întâmplă astăzi, pe bandă rulantă, la CEDO, pentru tot felul de abuzuri care se petrec împotriva celor care au probleme cu Justiția, care sunt arestați preventiv sau condamnați”, scrie Agerpres.

În acest moment, cei care sunt în situația de arest preventiv sau execută pedepse în penitenciare sunt la dispoziția și la înțelegerea celor care conduc unitățile de detenție.

Fiecare face ce vrea, la arestul central există niște reguli așa cum le înțeleg cei de acolo, în penitenciar există alte reguli, deci este nevoie să fie emise aceste documente pentru a intra și în legalitate și pentru a nu ajunge calomnia să fie condamnată, așa cum se întâmplă astăzi, pe bandă rulantă, la CEDO, pentru tot felul de abuzuri care se petrec împotriva celor care au probleme cu Justiția, care sunt arestați preventiv sau condamnați”, a spus Udrea.

DailyBusiness
Dan Andronic, despre Călin Georgescu: Poate ajunge la fiecare utilizator TikTok din România!
Spynews
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024. Toate informațiile despre cariera și familia lui
Bzi.ro
Andreea Marin a dezvăluit ce se întâmplă cu fiica sa, Violeta. Vedeta este copleșită de emoții!
Fanatik.ro
Cele 5 zodii care vor fi pe val în 2025. Protecție divină pentru ele un an întreg
Capital.ro
Taxă pentru cei care au deja permis auto. Statul a greșit, șoferii sunt puși la plată
Playtech.ro
Gabriel Cotabiță a fost înmormântat în stilul lui Silviu Prigoană. Unde se odihnește trupul regretatului artist
DailyBusiness
Șeful TikTok, chemat să răspundă pentru campania lui Călin Georgescu. „Suntem martorii unui atac împotriva democraţiei”
Adevarul
Cine sunt candidații partidului POT, care îl susține pe Călin Georgescu, și ce șanse au să ajungă în Parlament
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău s-au despărțit din nou? Ce au făcut cei doi la câteva zile după scandalul de la vila afaceristului
Spynews
Iulia Vântur, imagine emoționantă alături de tatăl iubitului ei, Salman Khan. Ce relație apropiată are cu Salim Khan | FOTO
Evz.ro
Armata obligatorie în România. Călin Georgescu provoacă o undă de șoc
Ego.ro
Dacă Elena Lasconi iese președinte, cum s-ar numi soțul ei? Prima Doamnă este Carmen Iohannis acum
Prosport.ro
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
kanald.ro
Tinerii protestează în București și în alte orașe din țară! Ce mesaje au transmis manifestanții: „Nu votați un dictator”
Cancan.ro
Imagini 'bizare' cu soția lui Călin Georgescu. Filmarea cu dansurile Cristelei s-au viralizat rapid! ⤵️
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Călin Georgescu a RENUNȚAT. A dat în scris, cu semnătură. Breaking News
StirileBZI
Se dau câte 375 de lei, pe lângă pensie! Decizia se aplică numai în luna decembrie
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare: așa arată la 63 de ani prima soție a celebrului milionar din fotbal
stirilekanald.ro
Cine l-a votat pe Călin Georgescu? Profilul alegătorilor realizat de INSCOP Research
substantial.ro
Dorian Popa condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare pentru conducere sub influența stupefiantelor
MediaFlux
BISERICA spune ADEVĂRUL despre CĂLIN GEORGESCU. Reacția NEAȘTEPTATĂ a PREOȚILOR
Shtiu.ro
Este Călin Georgescu mason? Ce a răspuns la întrebarea: Sunteți mason?
Puterea.ro
Delia a răbufnit la adresa lui Călin Georgescu. Artista este scandalizată de ieșirile politicianului