Scriitoarea Svetlana Alexievici, din Belarus, a primit, joi, Premiul Nobel pentru Literatură pe 2015, a anunţat site-ul prestigioaselor distincţii.
Scriitoarei care a împlinit 67 de ani, i s-a decernat premiul pentru „scrierile ei polifonice, un monument închinat suferinței și curajului în vremurile noastre”, se arată în comunicatul dat publicităţii de Comitetul Nobel de la Stockholm.
Anul acesta, Academia premiilor Nobel a primit 259 de propuneri, din care au rezultat 198 de nominalizări. Dintre acestea, 36 de candidaţi au fost nominalizaţi pentru prima oară.
Nume celebre ale unor candidaţi ca Philip Roth şi Haruki Murakami sunt perene pe lista din fiecare an, dar de fiecare dată este dificil de prezis care dintre aceştia va fi câştigătorul. Pe de altă parte, şi organizatorilor celebrei fetivităţi de premiere Nobel le place să surprindă de fiecare dată.
Pe lista de anul acesta s-au regăsit numele a zece candidaţi cei mai susceptibili de a câştiga premiul, potrivit Ladbrokes, în frunte cu ziarista belarusă Zvetlana Alexievici.
În 2014, premiul a fost câştigat de autorul istoric francez Patrick Modiano, pe care Academia Premiilor Nobel l-a descris ca fiind un „Marcel Proust al vremurilor de astăzi”.
Până acum, Academia a dat 107 Premii Nobel pentru Literatură şi numai 13 dintre acestea au fost câştigate de femei. Svetlana devine cea de-a 14 femeie care câştigă faimosul premiu.