UPDATE: Armata rusă a dezmințit joi că în Iran au căzut patru rachete de croazieră lansate miercuri spre Siria de pe Marea Caspică, după cum a afirmat un oficial american, scrie AFP. „Orice profesionist știe că în cursul acestor operațiuni fixăm întotdeauna ținta înainte și după impact. Toate rachetele lansate de pe crucișătoarele noastre și-au lovit ținta”, a declarat într-un comunicat purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, generalul Igor Konașenkov.
„Este un fapt. Altfel, ar fi însemnat că ținte ale Statului Islamic îndepărtate unele de altele au explodat singure”, a adăugat el.
„Patru rachete rusești au căzut ieri în Iran”, a declarat oficialul american, confirmând astfel o informație prezentată de postul de televiziune CNN.
Aviația militară rusă a bombardat în Siria în noaptea de miercuri spre joi 27 de obiective aparținând organizației jihadiste Statul Islamic (SI), cele mai multe în provinciile Raqa, Homs și Hama, a anunțat joi purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, Igor Konașenkov.
Avioanele SU-25 și SU-34 au efectuat în total 22 de misiuni, atacând opt poziții fortificate în provincia Homs, rezultatul operațiunii fiind distrugerea totală a fortificațiilor vizate, a indicat sursa citată. Forțele aeriene ruse au lovit și 11 zone în provinciile Hama și Raqa, unde se află tabere de antrenament ale jihadiștilor. ‘Atacurile aeriene au distrus infrastructurile folosite pentru instrucția teroriștilor’, iar pentru distrugerea unor buncăre în provincia Latakia au fost folosite inclusiv bombe perforante, mai spus oficialul rus.
Cu o zi în urmă, Rusia a folosit pentru prima dată rachete de croazieră în cadrul acestei operațiuni, 26 de astfel de proiectile fiind lansate de pe 4 nave din Marea Caspică asupra a 11 ținte ale SI în Siria.
Armata siriană a început joi o vastă ofensivă terestră în centrul țării, acțiune sprijinită de avioanele de atac rusești. Și președintele Vladimir Putin a declarat miercuri că raidurile aeriene rusești vor fi sincronizate cu acțiunile terestre ale trupelor siriene.