Femeia mergea la muncile câmpului când, din cauza unei manevre greşite, aceasta a pierdut controlul volanului, iar tractorul s-a rostogolit în râpa de 10 metri, informează România TV.
„A vrut să urce o pantă, cred că a vrut să schimbe viteza în pantă, nu a mai reuşit, a venit din pantă sub pod, răsturnându-se cu roţile în sus”, a declarat un martor la accident.
Citeşte şi Un tractorist MORT DE BEAT s-a urcat peste o maşină, apoi a mers la culcare
Femeia de 36 de ani a fost prinsă între volan, scaun şi aripa tractorului. Imediat localnicii ajutaţi de un echipaj de la descarcerare au reuşit să o scoată dintre resturile tractorului.
„A ieşit pe picioarele ei. Cu un traumatism cerebral minor, fără afectarea funcţiilor vitale”, a spus medicul SMURD ajuns la locul accidentului. Mamă a trei copii, femeia a scăpat ca prin minune doar cu leziuni uşoare.
„Are de la Dumnezeu, copii cred că au noroc. Noroc, nu noroc, o avut noroc chior. Putea să o omoare, a avut zile. Femeia asta cred că nu mai moare niciodată”, sunt de părere alţi martori la accidentul neobişnuit.
Tractorul a fost grav avariat, bucăţi din el s-au împrăştiat în toată râpa. Autorităţile încearcă acum să refacă firul accidentului.