Trei condamnări în dosarul „Prostituate pentru VIP-uri”

Tribunalul Alba a dispus vineri, după patru ani și jumătate de la începerea procesului, condamnarea la închisoare a celor mai mulți dintre inculpații din așa-numitul dosar "prostituate pentru VIP-uri", un fost ofițer al serviciilor de informații implicat în acest caz primind închisoare cu suspendare.
Filip Stan
09 oct. 2015, 15:24
Trei condamnări în dosarul

Conform portalului instanțelor de judecată, printre cei care au fost condamnați în dosar se numără Raul Hancheș (fost Rus, care și-a schimbat numele prin căsătorie) zis Pricu, care s-a sustras de la urmărirea penală și judecată, pe numele său fiind emis în prezent mandat european de arestare preventivă și mandat de urmărire internațională. Acesta a primit 5 ani închisoare, la care se adaugă 1027 zile închisoare dintr-o sentință mai veche și 2 ani interzicerea unor drepturi.

Cea mai mare pedeapsă a primit-o liderul grupării, Teodor Șchiop, zis Doru Pușcărie, condamnat la 8 ani închisoare.

Fost ofițer al Serviciului de Informații Externe și al Serviciului Român de Informații, Claudiu Vulpe, zis Fox, a primit 3 ani de închisoare cu suspendare, pe durata unui termen de încercare de 8 ani.

Inculpații au fost arestați în luna octombrie 2010 și au fost trimiși în judecată la Tribunalul Alba în februarie 2011, anchetatorii susținând că cei în cauză făceau parte dintr-o grupare de criminalitate organizată Ei au fost cercetați pentru săvârșirea mai multor infracțiuni: constituire, sprijinire a unui grup infracțional organizat, proxenetism, trafic de persoane, trafic de minori, șantaj etc.

Potrivit procurorilor, printre clienții fetelor care au fost obligate de proxeneți să se prostitueze s-au aflat și politicieni locali, profesori universitari, medici. Au fost identificate peste 20 de fete care practicau prostituția în folosul membrilor grupării, printre care și 10 minore.

Fetele erau plasate de membrii grupării, în scopul întreținerii de relații sexuale, fie la diferite localuri din Alba Iulia și din alte localități din apropiere, fie direct acasă la clienți. Aceștia se întâlneau cu fetele doar după ce, în prealabil, discutau cu membrii grupării și conveneau cât trebuie să plătească, cea mai mare parte a banilor ajungând la suspecți fie direct de la client, fie predați de fete.

Potrivit DIICOT, gruparea infracțională a șantajat, la comandă, mai multe persoane în vederea recuperării unor datorii. În scopul intimidării, membrii grupării au aruncat cu cocteiluri Molotov asupra locuințelor a două victime. În unele cazuri fetele au fost obligate să se prostitueze și în Italia și Germania.

Spynews
Câte calorii are un porumb copt. Cât poți să mănânci fără să te îngrași
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Gigantul din energie care a cumpărat Enel a făcut o nouă mutare spectaculoasă în România. Investiția se ridică la 700 de milioane de euro
Capital.ro
Ungurii, stăpânii Europei. Sunt imposibil de oprit: Au eșuat a treia oară
Playtech.ro
BREAKING TAS a luat prima decizie în cazul Sabrinei Voinea. Hotărâre de ultimă oră
DailyBusiness
50.000 de euro pe beneficiar! DECIZIE FINALĂ LA GUVERN
Adevarul
Cele cinci cetăți dacice din România de neuitat. Cum ajungem în cele mai misterioase locuri din Munții Carpați VIDEO
Spynews
Un nou cuplu în familia Mireasa? Cum au răspuns Bogdana și Sergiu, foști concurenți în sezonul 8, atunci când au fost întrebați dacă sunt împreună
Spynews
Fiul Anei Baniciu și al lui Edy Kovacs, obișnuit de mic cu localurile exclusiviste. Micuțul Aris, prima ieșire la restaurant cu părinții și bunicii din partea tatălui / PAPARAZZI
Evz.ro
Mihaela Rădulescu îi umilește pe toți bărbații. Ce a putut să spună „diva” de la Monaco
Ego.ro
Cum a fost surprinsă Sabrina Voinea alături de iubitul ei! Imaginile au devenit publice!
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare cu cele mai frumoase sportive de la Jocurile Olimpice, care fac avere din site-urile pentru adulți
wowbiz.ro
„Viața cu persoane, un coșmar” Mesajul apărut pe contul Oanei Ciocan, după despărțirea de Jador
Cancan.ro
Toate predicțiile lui Nostradamus pentru 2024. Prima dintre ele tocmai s-a adeverit!
Playsport.ro
IMAGINI BOMBĂ! Cum au fost surprinși Ianis și Elena Hagi în luna de miere! Au apărut imaginile
kanald.ro
Tragedie în Portul Midia! Patru persoane și-au pierdut viața după ce o navă a fost cuprinsă de flăcări
Capital.ro
Se plătesc bani direct în conturile românilor. Statul dă 10.000 de euro în plus pentru fiecare
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Ea l-a înnebunit pe Gigi Becali. Soțul ei s-a dus la Palat și l-a șocat pe miliardar
stirilekanald.ro
Șocant ce a scris în biletul de adio Daniel, polițistul de 28 de ani care s-a împușcat în cap! S-a aflat ce durere îi apăsa sufletul
substantial.ro
Filmul ‘Interstellar’ va fi relansat în format Imax în onoarea celei de-a 10-a aniversări
MediaFlux
RĂSTURNARE de SITUAȚIE în ALEGERILE din SUA! S-a AFLAT ACUM despre HARRIS și TRUMP
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!