Accidentul a avut loc la o competiţie desfăşurată în statul Carolina de Nord. Maşina condusă de Matt Hagan a sărit în aer, la scurt timp după ce s-a dat startul. Vehiculul a zburat câţiva metri în aer şi a luat foc, după care s-a dezmembrat pe pistă.
În mod miraculos, pilotul a scăpat doar cu răni superficiale. El a ieşit din epava maşinii pe propriile picioare, spre bucuria şi uimirea spectatorilor.
Matt Hagan nu se află la prima aventură de acest fel. În ultimii trei ani, el a fost implicat în trei accidente grave, în care vehiculul său a explodat.