Morcovii chiar ne ajută ochii. Mai precis, pigmentul care le dă şi culoarea portocalie poate încetini pierderea vederii, fenomen specific îmbătrânirii. Studiul a fost efectuat de cercetătorii de la Harvard, care au studiat evoluţia vederii la 100 de mii de persoane, timp de 25 de ani. Pigmentul cu pricina se numeşte carotenoid, iar în cazul celor care consumă mulţi morcovi, reduce cu 40 la sută riscul pierderii vederii, potrivit Daily Mail.
Citeşte şi 6 obiceiuri zilnice care sunt la fel de dăunătoare ca fumatul
De la morcovii sănătoşi mergem acum la cafea, despre care specialiştii ne dau veşti îngrijorătoare. Cafeaua prăjită poate provoca afecţiuni grave ale plămânilor. Prin prăjirea în cantităţi mari, boabele de cafea elimină o substanţă chimică periculoasă, diacetil. Inhalată timp îndelungat, substanţa pune în pericol sănătatea. Trebuie precizat
însă că cei mai expuşi riscului sunt angajaţii în care se prelucrează cafeaua.