Peste 300.000 de angajaţi din sistemul învăţământ vor primi salarii mai mari cu 15% de la 1 decembrie. „Putem de la 1 decembrie sa mergem cu inca 15% la salariu pentru 304.000 de angajati din Educatie, 10% i-au primit deja. Practic, cat au primit medicii, 25% primesc si profesorii. Ei sunt primii care beneficiaza de cresterile salariale. Dupa care, evident, speram in continuare sa fie legea cadru, in care sa includa aceste cresteri.
Acum dascalii sunt pe plus. Au primit cat le-au taiat ceilalti in 2010„, a declarat Victor Ponta.
Premierul a precizat că negocierile cu liderii sindicatelor din Educaţie sunt avansate şi speră ca în final, răspunsul acestora să fie unul pozitiv. „Suntem intr-o faza foarte avansata a negocierilor. Vestea buna este cu putem sa ne tinem de principiul pe care l-am enuntat si care este foarte corect: Sanatatea si Educatia sa mearga impreuna, sa nu mai fie diferente intre ele, de creste a salariilor. Sper ca raspunsul final al reprezentantilor sistemului de Educatie sa fie unul pozitiv„, a spus Victor Ponta.
Premierul a precizat că din punct de vedere bugetar, cresterea salariilor angajatilor din Educatie de 25% este sustenabila.
Premierul a adăugat că încă nu s-a realizat un impact bugetar pe lege cadru a salarizării bugetarilor. „Acolo inca mai sunt cateva domenii care se discuta. Din cate stiu, mai era Justitia, despre care Robert Cazanciuc discuta cu Rovana Plumb. Si mai sunt cateva domenii care trebuie reglementate, puse la un loc si apoi putem sa facem o prima discutie in coalitie, iar ulterior sa trimitem in Parlament, sa se dezbata in Senat, in Camera Deputatilor, promulgare peresedinte. Este o lege mult prea importanta ca sa zicem ca o rezolvam intr-o zi sau doua„, a completat Ponta.
Premierul a precizat că pana in luna noiembrie, legea salarizarii va fi finalizata la Guvern.