„Miercuri va fi aprobată (ordonanța referitoare la amnistia fiscală- n.r.). Proiectul a fost o săptămână în dezbatere. Am discutat și cu Coaliția pentru Dezvoltarea României și cu toți ceilalți„, a declarat Victor Ponta.
Premierul a explicat că odată cu aplicarea noilor măsuri, se vor încasa mai mulţi bani la bugetul de stat.
„Nu scutim pe nimeni de plata taxelor și impozitelor. Toată lumea trebuie să și le plătească. Nu scutim de plata dobânzilor, ele se plătesc. Vorbim, practic, de un stimulent. Eu cred că vor fi foarte multe companii și persoane fizice care pot să acceseze acest stimulent și anume: dacă îți plătești de acum încolo, până în martie, zi de zi, taxele la zi, dacă plătești principalul, nu te mai pun să mai plătești acele penalizări la penalizări. (…) Cu penalizări la penalizări la penalizări, ajungem în faliment și, în loc să am o firmă care își plătește toate datoriile la zi și dobânda, o să am o firmă în faliment. Iar problema nu este cu cei care o lună, două, trei, patru nu şi-au plătit taxele şi le punem penalizări, problema noastră este cu evazioniştii fiscali. Unii de patru ani şi o lună nu-şi plătesc nicio taxă şi niciun impozit şi tot sunt sustinuţi de PNL„, a explicat premierul.
„Nu scutim pe nimeni de niciun leu, pur si simplu incercam sa vedem cine a avut o problema temporara. In felul asta vom incasa mult mai mult de la buget, decat daca cu penalitati si cu penalitati ii baga in faliment sau in insolveta si nu mai platesc nimic„, a mai spus Ponta.
Acesta a precizat ca masurile se aplica si pentru firmele aflate in insolventa. „Daca platesc toate datoriile la zi si daca platesc si principalul, sigur ca li se aplica si lor”, a completat Ponta.
El a adăugat că se are în vedere și găsirea unui sistem de recompensare a bunilor platnici. „Luam in calcul si o reducere de taxe si impozite pentru persoanele fizice. O sa incercam sa gasim o modalitate de stimulare„, a adaufat Ponta.
Potrivit proiectului, contribuabilii cu datorii la stat la 30 septembrie 2015 vor putea beneficia de ștergerea penalităților de întârziere la plată dacă îndeplinesc cumulativ mai multe condiții, una dintre acestea fiind achitarea restanțelor până în martie 2016.