„Este o bucurie foarte mare. Trebuie să învățăm din nou să ne bucurăm, nu mai știm să prețuim calificările. Nu am avut în ultima perioadă parte de așa ceva. Băieților trebuie să le mulțumim, să-i felicităm pentru ceea ce au făcut.
Trebuie să vedem ce a fost bun, unde au fost minusuri și să pregătim programul pentru meciurile amicale. Se discută despre Italia, sperăm să jucăm acest amical la Bologna. Dacă nu știm să ne bucurăm, să avem măcar liniște. Eu cel puțin am nevoie de liniște.
Citeşte şi EURO 2016, cum poţi face rost de bilete. Când se pun în vânzare şi ce preţuri au
Până la Euro ar trebui să apară câțiva jucători tineri. Trebuie să ne uităm și la echipa de tineret și la campionat. Mă gândesc la grădinița lui Hagi și la alte echipe care au jucători tineri.
Citeşte şi Imagini FABULOASE. Cum au petrecut TRICOLORII în vestiar calificarea la Euro 2016 VIDEO
Personal, nu am avut ca obiectiv să mă întorc la conducerea echipei naționale. Eram în FRF ca director tehnic. Nu am avut această țintă. Am acceptat pentru a ajuta echipa națională. Cred că ar fi bine să mă lăsați și pe mine să mă liniștesc„, a spus Anghel Iordănescu, luni seara, la întoarcerea echipei naţionale din Insulele Feroe.