Antonescu a negat că este vorba de o rupere a USL la nivelul Capitalei deoarece protocolul Uniunii nu impune candidaturi unice la alegerile locale.
„Am avut în Biroul Politic Central de astăzi o discuţie şi un vot pentru un mandat care mi s-a dat mie şi domnului Eugen Nicolăescu, ca preşedinte al PNL Bucureşti, pentru a continua negocierile”, a declarat Antonescu.
Preşedintele PNL susţine că, în cazul în care discuţiile cu PSD vor eşua, liberalii ar putea prezenta candidaţi proprii la sectoare, dar nu şi la primăria generală.
„Fie avem candidaturi comune pe toate sectoarele, fie, dacă nu va fi posibil acest lucru, avem varianta unor candidaturi separate pe sectoare”, a spus liberalul.
El susţine că PNL nu poate fi acuzat de intransigenţă într-o măsură mai mare decât PSD în ceea ce priveşte situaţia de la Bucureşti. „Şi PNL, şi PSD, şi PC am lăsat de la noi: cei de la PSD la Buzău, cei de la PC la Galaţi, iar noi am lăsat de la noi în multe locuri, dar în unele lucruri nu poţi să laşi”, a explicat Antonescu.
Crin Antonescu consideră că PNL este îndreptăţit să ceară ca Alianţa de Centru-Dreapta să aibă candidaţi în trei din cele şase sectoare. „Dacă mergem la paritate pentru Consiliul General al Muncipiului Bucureşti, mi se pare normal să împărţim şi sectoarele”, a spus Antonescu.
Mai mult, preşedintele PNL susţine că, în eventualitatea unor candidaturi separate, USL ar putea obţine, per ansamblu, mai multe voturi în Bucureşti pentru că unii liberali ar putea să resimtă un oarecare disconfort să voteze candidaţi ai PSD.
Potrivit unor surse din PNL, liberalii ar dori să primească dreptul de a desemna candidatul de la sectorul 6, fiind dispuşi să renunţe la sectorul 2, în favoarea PSD. Argumentul folosit de conducerea PNL este că sectorul 2 a fost dintotdeauna un fief al social-democraţilor în timp ce liberalii ar avea şanse reale să îl înlăture pe Cristian Poteraş (PDL) de la primăria sectorului 6.
Pe lângă faptul că pesediştii se lasă greu convinşi de acest argument, lucrurile sunt încurcate şi mai mult de opoziţia venită din partea unui liberal. Dan Cristian Popescu a anunţat că nu se va da la o parte în favoarea unui pesedist, susţinând că a primit deja nominalizarea din partea USL.
Liderii PNL au susţinut că Popescu nu a fost desemnat oficial candidat USL la sectorul 2, iar revolta acestuia a fost şi motivul pentru care a fost schimbat de la conducerea filialei liberale de la acest sector cu Adrian Neacşu.
Nici la sectorul 6 lucurile nu sunt mai limpezi, existând un conflict în interiorul Alianţei de Centru-Dreapta, între PNL şi PC. Dacă liberalii încearcă să impună candidatura lui Rareş Mănescu, conservatorul Ştefan Florescu susţine că desemnarea din partea USL i se cuvine, fiind dispus chiar să candideze ca independent, dacă USL nu-l va susţine.