În această scrisoare confidențială din 5 octombrie, cei 13 cardinali, figuri cunoscute de pe diferite continente, se arată revoltați de organizarea sinodului asupra familiei, decisă de papă, arătând că se tem că jocurile sunt făcute în favoarea celor mai progresiști, amintește marți AFP.
Textul a fost făcut public luni de Sandro Magister, una din vocile critice ale pontificatului lui Francisc, exclus din sala presei în luna iunie pentru că a divulgat textul enciclicei „Laudato si” înaintea publicării sale.
„Cine a publicat scrisoarea a comis un act perturbator, nedorit de semnatarii săi”, a spus Federico Lombardi la o conferință de presă organizată la Vatican.
„Nu trebuie să ne lăsăm influențați. Se pot face observații asupra metodologiei sinodului, care este nouă. Și acest lucru nu este surprinzător. Însă, odată stabilită această metodologie, toți trebuie să se angajeze să o aplice în cel mai bun mod cu putință”, a adăugat purtătorul de cuvânt al Vaticanului.
„Este un nou Vatileaks. O scrisoare privată aparține papei. Cum poate fi publicată?”, s-a întrebat retoric unul dintre semnatari, cardinalul german Gerhard Ludwig Muller, apărător al doctrinei la Roma, solicitând să se stabilească responsabilități în privința difuzării scrisorii.
Citeşte şi Klaus Iohannis pe Facebook: Papa Francisc este un lider spiritual autentic
În 2012, în cadrul scandalului numit „Vatileaks”, în presa italiană au apărut documente confidențiale adresate papei Benedict al XVI-lea. Majordomul său, Paolo Gabriele, a fost condamnat și apoi grațiat pentru transmiterea documentelor.
Un alt semnatar, cardinalul australian George Pell, secretar pentru economie, a precizat că textul publicat conține inexactități și că lista semnatarilor nu este corectă. Patru cardinali menționați din greșeală au dezmințit oficial că au semnat textul. Printre ei, cardinalul Parisului, Andre Vingt-Trois, unul din vice-președinții sinodului, și cardinalul Budapestei, Peter Erdo, raportorul său general.
Scrisoarea se referă în principal la interzicerea împărtășirii pentru persoanele divorțate recăsătorite, pe care nu o consideră negociabilă. Este vizat indirect papa Francisc, prin emiterea unor îndoieli în privința comisiei însărcinate de suveranul pontif să redacteze documentul final al sinodului.
Cardinalul Donald Wuerl, arhiepiscop de Washington și membru al acestei comisii, a spus în cotidianul britanic The Tablet că nu a observat „manipularea despre care se vorbește. Am participat la sinoade din 1990 și acesta este cel mai deschis”, a adăugat el.