”Ne-am aflat în situația în care distribuitorul de agent termic RADET are de executat în continuare aproximativ zece lucrări de reparații majore. (…) La masa negocierilor împreună cu directorul Nicolaescu (directorul general al ELCEN, Marcel Nicolaescu — n.r.) dânșii au luat decizia ieri să reducă poprirea pe contul escrow de la 100% la 50%, astfel încât RADET să poată face în perioada imediat următoare acele reparații necesare funcționării normale a sistemului’‘, a spus Ștefănel-Dan Marin într-o conferință de presă, citat de Agerpres.
În altă ordine de idei, el a atras atenția că fără ajutorul Guvernului nu va putea fi rezolvată situația în ceea ce privește datoriile pe care le are ELCEN către furnizori pe de o parte, iar pe de alta parte RADET către ELCEN.
”Suma solicitată ca și ajutor de căldură, care este justificată până la cel mai mic leuț în deconturi foarte bine structurate, este de 300 de milioane de lei. Noi vă spunem suma solicitată pentru ca ELCEN să își poată plăti parte din datorii, este o sumă la care împreună cu ceea ce virăm din bugetul Primăriei Capitalei, împreună cu o sumă eu spun că destul de mare și aproape 50 de milioane de lei ce a fost găsită în urma rectificării bugetare și pe aceasta cale vă și anunț că mâine proiectul de rectificare va fi urcat pe site pentru a fi în dezbatere publică. Deci, această sumă de 50 de milioane a rezultat în urma unor tăieri a bugetelor instituțiilor pe de o parte subordonate Consiliului și pe o parte a direcțiilor aflate în surbordinea primarului general’‘, a spus Ștefănel-Dan Marin.
El a menționat, totodată, că Revelionul organizat în Piața Constituției nu va fi suportat anul acesta din banii Primăriei Capitalei. ”Sper să găsim niște resurse și susținere din partea altor instituții publicitare, în niciun caz anul acesta acest eveniment nu va fi susținut din banii Primăriei, adică undeva la două milioane — 2,5 milioane de lei”, a adăugat edilul general interimar.
Pe de altă parte, directorul general al ELCEN, Marcel Nicolaescu, a spus că nu va cere creșterea prețului gigacaloriei.