Mesaje emoţionante după moartea Florenţei Mihai: „Inima unei campioane a încetat să bată”

Florenţa Mihai, prima jucătoare de tenis din România care a ajuns până în finala de la Roland Garros, în 1977, atât la simplu, cât şi la dublu mixt, a decedat, miercuri dimineaţă, la vârsta de 60 de ani, anunţă Federaţia Română de Tenis. Simona Halep a postat un mesaj emoţionat pe Facebook. 
Alina Costache
15 oct. 2015, 05:52
Mesaje emoţionante după moartea Florenţei Mihai:

„Florenta Mihai ne-a facut sa credem ca se poate. Ca nu trebuie sa te nasti intr-o tara dezvoltata ca sa ai o sansa in tenis, ca te poti ridica prin vointa, ambitie si perseverenta. Ca merita sa iti pastrezi increderea, modestia si sa nu renunti, nici chiar atunci când totul pare pierdut. Pentru toate acestea, generatiile trecute, prezente si viitoare ii vor ramâne recunoscatoare. Dumnezeu sa o odihneasca!”, e mesajul postat de Simona Halep pe Facebook.

Si Irina Begu e afectata de dispartia Florentei Mihai. Cele doua au lucrat impreuna. „Inima celei alaturi de care am cunoscut primul meu mare succes, a incetat astazi sa mai bata. A fost un om de o modestie rar intalnita, care si-a dedicat toata viata sportului alb. Veti ramane pentru totdeauna in amintirea mea d-na Florenta! Dumnezeu sa va odihneasca in pace!”, a scris Begu pe Facebook.

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Banca importantă din România care face o schimbare totală. Ce trebuie să știe clienții și ce se va întâmpla cu conturile lor
Capital.ro
ANAF a dat ordin. Românii sunt obligați în mai 2025. Termen limită obligatoriu - vineri, 9 mai
Playtech.ro
Cât e ajutorul social în Spania în 2025. Ce condiții trebuie să îndeplinească un român pentru a-l primi
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
„Acea națiune va fi zdrobită foarte curând”. Trump spune că încearcă să salveze Ucraina
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
O legendă a televiziunii, dată afară. Momentul de coșmar al carierei
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Românii din acest oraș sunt sfătuiți să evite apa de la robinet! Primarul a făcut anunțul
Cancan.ro
BREAKING | Vești proaste de la spital despre Mihai Leu. Sportivul român a fost indus în comă pentru a nu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
NU mai retrage bani de la bancomat. Românii cu bani pe card care nu trebuie să meargă la ATM
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Restaurant mistuit de flăcări. Cel puțin 22 de oameni au murit
Pană de curent în România. Autorităzile au făcut acum anunțul: zonele afectate
MediaFlux
Șoferii riscă să rămână fără certificat de înmatriculare. Anunț de ultimă oră de la RAR
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Când lecțiile vin de la repetenți: ce ne transmite JD Vance înainte de alegeri