Poliţiştii au reuşit să îi prindă pe cei responsabili prin prisma faptului că s-au falsificat înscrisuri şi s-au influenţat declaraţiile unor martori. Aşa se face că abia miercuri au reuşit anchetatorii să reţină opt persoane în acest caz, deşi accidentul de muncă s-a produs în vara anului trecut.
Muncitorul în vârstă de 32 de ani a căzut de pe o schelă metalică de la o înălţime de aproximativ cinci metri, în timp ce lucra la reabilitarea faţadei unui liceu din Sectorul 4 al Capitalei.
În tot acest timp, cei consideraţi responsabili au încercat însă să influenţeze cursul anchetei şi au ascuns date importante de anchetatori. Aceştia au descoperit în cele din urmă că de fapt nu se respectaseră normele de securitate în muncă.
Citeşte şi Un muncitor A CĂZUT de pe SCHELĂ la Paşcani. A ajuns la URGENŢE în STARE GRAVĂ