Firmele ar fi trebuit, conform legii, să blocheze accesul jucătorilor români la platforma de pariuri începând cu data de 11.09.2015. Au continuat, însă, să exploateze site-ul de pariuri şi după această dată, în mod ilegal, fără licenţă, încălcând, astfel, legea.
Conform unor surse din Poliţie, plângerea penală formulată de ONJN a fost trimisă autorităţilor de urmărire penală pentru cercetări, şi acuză proprietarii bet365.com că au creat un prejudiciu de aproape 665.000 de lei bugetului de stat. În plus, susţine instituţia, a fost creat un grav pericol social, rezultând un total de 45.438 de contravenienţi (români care au pariat pe un site fără licenţă), iar operatorii de jocuri de noroc care deţin platforma au dobândit sume necuvenite în valoare de 36 de milioane de lire sterline.
VEZI ŞI Site-ul Bet365 a fost interzis în România. Pariurile la această agenţie sunt ilegale
Plângerea penală a fost transmisă Inspectoratului General al Poliţiei Române, care a înaintat-o Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti pentru efectuarea cercetărilor în cauză, sub supravegherea Parchetului.
Piaţa românească a pariurilor online funcţiona fără un cadru legislativ, fapt corectat recent prin modificările legislative de rigoare de ONJN. Practic, firmele care operează site-uri de pariuri au intrat în legalitate, graţie acestor modificări ale legii, începând cu 1 iulie. Astfel, pentru a opera pe teritoriul României sau pentru a pune la dispoziţie servicii consumatorilor români, operatorii de jocuri de noroc trebuie să deţină licenţă şi autorizaţie de operare eliberate de ONJN. Acestea se obţin conform legii, iar în caz contrar există o serie de sancţiuni ce pot fi impuse operatorilor, dar şi jucătorilor, de la amendă la închisoare.
VEZI ŞI PERICOL URIAŞ pentru românii care joacă ILEGAL la PARIURI. Ce riscă SĂ PĂŢEASCĂ
Conform unor surse din piaţă, pe masa ONJN au ajuns numele a peste zeci de mii de jucători care au jucat pe site-ul fără licenţă, iar angajaţii s-au apucat deja de scris amenzi. Pedepsele ar fi următoarele:
– avertisment, pentru cei care au jucat sume mici, până în 500 de lei;
– 5.000 de lei, pentru cei care au jucat până la 500 de euro;
– 10.000 de lei, pentru cei care au jucat sume care depășesc 1.000 de euro.
Se va lua în calcul doar perioada 10 septembrie – 1 octombrie, susţine Micro Beast.